Criza noastră

Criza e la modă. Toți vorbim despre ea fără să o înțelegem neapărat exact. Știm că ne va lovi, fără să avem vreo vină. În fotbal, e pe ici, pe colo, diferit. Cel mai ușor e să spui „am pierdut din cauza arbitrilor” și „ne afectează criza”. Amândouă sunt scuze, nu explicații. Patronii trebuie să taie din bugete nu pentru că a căzut Bursa la New York, ci din cauză că și-au construit cluburile, asemenea averilor, pe nimic! Fundația e zero! Nada! Sau, hai, fie, în cel mai bun caz, de carton. Sumele aruncate în trecut au fost praf în ochi, mult peste ceea ce justifica economia clubului! Abia acum se cheltuie conform cu realitatea, adică puțin. Nu avem niciun argument pentru a investi mai mult ca în Belgia, să zicem. Sau să dăm salarii mai mari decât în Portugalia. E irațional, și nu pentru că e criză, ci pentru că nu avem bază să susțină o asemena investiție. Cuvântul „buget” e în continuare pentru oamenii de fotbal de la noi unul care sună sublim la televizor, dar de fapt lipsește cu desăvârșire! Banii se dau cum vrea patronul, când vrea el, pe ce vrea el, câți vrea el. Nu e o decizie rațională, ci mai degrabă emoțională. Nu ține de economia clubului, ci de cheful investitorului. Uneori funcționează, dar cel mai des dă rateuri. Când rateurile se înmulțesc, construcția de carton riscă, logic, să se prăbușească. Acolo ne aflăm acum. După colț pândește colapsul. Autorii sunt aici, acasă. Criza ne-a oferit doar oportunitatea să revenim de la optimismul Oracolului din Bălcești cu picioarele pe pământ…