„Noi avem peste 3 milioane de suporteri, cu siguranță vor fi alături de noi. Încet-încet o să înceapă să-i urască pe acești oameni care nu fac altceva decât să dea în Steaua și implicit în patronul aceste echipe. Acești oameni ar trebui să se gândească mult mai bine”. Așa a încheiat Reghecampf discursul de la Digisport, după meciul cu Botoșaniul. Repet, poate nu s-a înțeles: cei care „dau în Steaua” să „se gândească mult mai bine”, peste 3 milioane de oameni „o să înceapă să-i urască”! N-am văzut niciodată o instigare la ură mai pe față și totuși mai puțin sancționată ca asta! Indiferent cine o face și la adresa cui. Cu atât mai mult că o face antrenorul celei mai importante echipe a momentului în România. La adresa cui? Iordănescu? Dragomir? Ziariști? Toți la un loc? Habar n-am, dar nici nu contează! Poate fi la adresa unui câștigător de Cupă a campionilor (trofeul e același, doar formatul e diferit) sau la adresa ziariștilor. E aberant să spui așa ceva! Dar de ce să-i urască? De ce să nu-i bată? Eventual să-i și omoare, ce naiba! Cum îndrăznesc ei să critice jocul Stelei? La pușcărie! Cine le dă voie să conteste vreo schimbare? Puneți câinii pe ei (altă exprimare din „managementul” Stelei)!
Oameni buni, ați luat‑o razna? Și mă refer atât la cei care lansați asemenea vorbe fără să conștientizați cât de periculoase sunt, efectul pe care-l pot genera, cât și la cei care în comentariile acestui text se vor grăbi să scrie „Bine fac! Asta merită!” Calmați‑vă! E un sport! Oricine are dreptul să comenteze jocul unei echipe indiferent cum se cheamă ea! Oricine și oricând! Ionuț Negoiță s-a aruncat și el ieri: „Nu știu în ce calitate își dau ei cu părerea”. Iar, nu știu la cine se referea exact, dar nici nu mă interesează. Cei cărora le place fotbalul au chiar obligația să-și dea cu părerea! Să nu își abandoneze pasiunea, să chibițeze în continuare, fără să se teamă că o să-i urască cineva, că o să-i bată, că o să se pună câinii pe ei. Sigur, în limita bunului simt, dar e o nebunie să instigi la ură împotriva lor!
Aici nu mai e vorba de valoarea Stelei, de superioritatea ei în Liga I, de performanțele reușite de Reghecampf! E vorba de un drept fundamental al oricui. Îl contrazici cu rezultate, cu argumente – dacă ai, unii pare-se că nu au! -, nu cu ură și injurii! Nu pe principiul „Dacă nu ești cu mine te urăsc!” Gândirea asta poate fi doar o dovadă de inferioritate, de complex.
Revenirea lui Nicolae Badea la Dinamo se spune că e iminentă. De a lui Copos la Rapid cândva nu se îndoiește nimeni. După gândirea unora însă cea mai potrivită ar fi a lui Ceaușescu la Steaua. Sau chiar mai rău, la cum e încurajată ura față de cei care au altă părere, față de „nesupușii” Stelei. Trist pentru un club care are așa de mult potențial să-l irosească doar cultivând ură.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER