Au trecut 20 de ani de când un chinez înfrunta o coloană de tancuri în Piața Tienanmen. Cu două plase în mână și un curaj incredibil. Nici în ziua de astăzi nu știe nimeni cine era. Sau dacă a fost arestat, dacă mai e viu sau dacă mai e în China. Despre unul dintre eroii contemporani nu știm practic nimic!
Păstrând proproțiile și schimbând domeniul, nici despre Unirea Urziceni nu știm mai nimic. Patronul e invizibil, managerul n-are acoperire TV, antrenorul e în prim-plan doar pe bancă, iar jucătorii sunt niște anonimi. Trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că în majoritatea timpului nici nu ne interesează cine sunt ei. Ne atrag atenția doar când joacă fotbal!
Fotbalul românesc e însă mai degrabă plin de tipul opus de om. Cel pentru care e mai important să se știe cine e el decât ce a făcut el, iar curajul e înlocuit de lașitate. Turcu a fugit cu taxiul de la stadion la meciul cu Brașov după care a străbătut toate televiziunile, posibil inclusiv Animal Planet. Becali se crede tot în vremea în care avea motive să se urce pe Maybach în Piața Universității. Iancu e curajos la televizor, dar în vestiar sau pe stadion n-are tupeu să apară. Dirijează de la 600 de km. Oficial, e vorba de strategie. Neoficial, e o prostie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER