De ce să vinzi bilete civilizat când poți să îți bați joc de 50.000 de oameni și să-i lași ore întregi la coadă, favorizând bișnițarii? De ce nu este câte o campanie electorală de-o lună în fiecare lună la care să candideze Gigi Becali și să nu poată vorbi? De ce să lansezi de la Miami bombe cu miros de șaorma?
Pentru că e derby, dar e derby de România și e doar o dată. Pe an. Mă rog, de două ori, că se joacă tur-retur. Plus eventual în Cupă. De data asta se joacă într-un moment în care ar putea să nu mai conteze la nimic, dar încă mai contează pentru totul. Pentru titlu, pentru orgoliu, pentru fani. Refuz să cred că Mafia Umbrelor a ajuns atât de departe încât să fim suspicioși și la meciul ăsta, indiferent de nași, fini, pariuri, loto sau cine mai știe ce, deși există antecedente.
Deocamdată prefer să văd jumătatea plină a paharului, vorbim mai pe seară, pe net, despre cealaltă jumătate, dacă a fost și ea plină sau goală. Jumătatea plină e că derby-ul revine acolo unde îi e locul – pe un stadion mare, acum și modern, și mă încăpățânez să cred că va fi și civilizat în ciuda istoriei recente nefericite între ultrașii steliști și dinamoviști.
Fotbalistic vorbind, dacă e să ne luăm după valoare și formă, Steaua e favorită. Pe de altă parte, în Liga lui Mitică singura certitudine eternă e Mitică. În rest, din varii motive, se poate întâmpla orice și la sătescul Chiajna – Mioveni, darmite la derby. Sper ca astăzi să se întâmple doar ceea ce ar mai îndulci din gustul amar al unui campionat înecat în blaturi, scandaluri, comisii, TAS, injurii, dezafilieri, cenzură, DNA și prea puțin fotbal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER