Egalul cu Ungaria, în minutul 90+3 e meritat de unii, dar nemeritat de alții. Încep cu cei care merită egalul. Merită Chiricheș, a devedit încă o dată că e un fotbalist adevărat. Merită Chipciu și Maxim pentru că au luptat până în ultima secundă și dincolo de ea! Merită puțin și Mutu, măcar pentru că nu și-a bătut joc de penalty-ul prin care a egalat Ungaria și l-a egalat pe Hagi. Dar în contextul ăsta merită și Hagi pentru că s-a dovedit încă o dată că el rămâne Regele, indiferent de o statistică seacă. Merită și Pintilii, omul care a mai încercat ceva la poarta „izmenelor gri”.
Dar sunt și destui care nu merită norocul unui rezultat care ne ține pe linia de plutire spre Brazilia. Nu-l merită deloc Pițurcă, dar deloc, deloc. O țară întreagă striga să facă o schimbare, doar el aștepta și aștepta. L-au salvat doi jucători care ar fi trebuit să intre, dacă nu titulari, oricum muuuuuult mai devreme, în fața unui adversar destul de modest. Sunt și niște jucători care nu merită rezultatul ăsta, dar e mai întâi vina selecționerului că i-a lăsat (atât de mult) să se facă de râs. Cu părere de rău, Goian n-a fost nici măcar aerian, iar Stancu s-a remarcat o singură dată și atunci negativ.
În condițiile în care a jucat în cel mult nouă jucători, România e aproape învingătoare. Mi-e teamă însă că vom tot juca în inferioritate cu Pițurcă.
Și încă o idee. Am remarcat cinci jucători din meciul cu Ungaria: trei steliști, Mutu și încă un jucător care putea fi la Steaua. Cum ar fi arătat Steaua și cu Maxim? Nu merita el oare mai mult decât un mesaj pe whatsapp ca să încerci să-l aduci la echipă? Revedeți atent reluarea golului din prelungiri, vedeți cât a contribuit Maxim și aveți imediat și răspunsul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER