Manchester, primele 24 de ore

Pentru ca n-am apucat sa fac update asa de des cum mi-am propus din deplasarea la Manchester, fac acum unul mare si bun pentru primele 24 de ore

Orasul nu impresioneaza

Primul lucru cand cobori din avion la Manchester, dai peste un aeroport ponosit, evenident depasit de vremuri. Si orasul pare la fel. Are parti frumoase, are arhitectura tipic englezeasca, dar nu e nici pe departe un muzeu in aer liber ca alte orase mari ale Europei. Ok, nu e nici un oras foarte mare. Are vreo 500.000 de locuitori si ajunge la vreo 2,5 milioane cu toata zona metropolitana. Este extrem de intins. Blocurile inalte lipsesc, cu cateva exceptii, cum e Hotelul Hilton, in realitate Beedham Tower, cu ale sale 47 de etaje. In rest, orasul e intins pe orizontala. In perioada in care s-au mutat aici multi dintre actualii locuitori, in urma cu peste 20 de ani, majoritatea prefera suburbiile, pentru a avea o casuta mai mare, cu o mica gradina. Casa este castelul englezului se spune. De atunci, in ultimele doua decenii in special, traditia s-a mai schimbat, iar acum si centrul e populat, aparand si niste bloculete.

Cea mai iesita din comun cladire este o biserica transformata in bloc de locuit! O data cu plecarea spre suburbii, biserica nu mai prea era vizitata, asa incat s-a decis vanzarea ei! Noii proprietari au transformat-o in locuinte!

Traficul e rezonabil. Se aglomereaza la orele de varf, dar nici pe departe ca in Bucuresti 🙂 Asta desi soselele nu sunt foarte late, dar exista o centura care functioneaza bine. Benzina e scumpa rau: 1,35 – 1,4 lire pe litru! „In Anglia cand cumperi benzina e ca si cand cumperi aur”, se plange un taximetrist. L-am consolat eu imediat cu preturile din Romania, raportate si la venituri. Dar el a bagat doar 7 litri in altfel frumosul Audi A6 pe care il conducea 🙂

Transportul in comun nu e grozav, dar nici foarte util ca turist. Centrul e usor de parcurs pe jos, iar afara din centru nu prea ai ce vedea. Intre orase poti merge cu trenul, dar inca n-am ajuns sa fac asta.

Renumele de oras industrial mi se pare intemeiat, chiar daca ghidul insista ca nu prea mai e justificat acum. Industrie mai exista, dar e modernizata. Iar vechile cladiri industriale sunt transformate in altceva acum, locuinte sau centre de diverse alte lucruri. Iar din zeci de fabrici de bere locale, mai exista doar doua 🙂

Fotbalul e religie

Daca orasul nu impresioneaza, inclinatia lui catre fotbal e spectaculoasa. Si nu ma refer doar la Manchester United. Exista acum in varf si Manchester City. Impreuna au 76.000 plus 47.000 de locuri, deci 123.000 de locuri! Un sfert din oras incape pe stadioane, dar cererea e mult mai mare. Dovada ca si la un meci cu Otelul se poate juca cu casa inchisa. „70.000 se strang numai sa vada cum creste iarba”, imi spune acelasi taximetrist. Vai, dar cum creste si iarba 🙂 Gazonul e impecabil, dar despre ce se intampla la Old Trafford in alt material, despre Matchday la Man Utd. Revenind la fotbalul in Manchester, sa spune ca mai exista doua echipe in zona, care tin tot de Greater Manchester, Bolton si Wigan. Semnificativ, fostul aeroport este transformat integral acum intr-o zona verde, de sport, cu zeci, daca nu sute, de terenuri de fotbal si rugby, aflate la dispozitia oamenilor! Zona e impresionanta prin dimensiunile ei.

Faptul ca fotbalul e religie este dovedit si de numeroasele produse care pot fi cumparate pe aceasta tema. Marketingul celor doua mari cluburi din Manchester e dus spre perfectiune. In plus, librariile au pereti intregi cu carti de sport in general, si de fotbal in special. De fiecare data burdusesc bagajul cu ele in Anglia 🙂 In plus, despre fotbal vorbeste oricine, de la hotel la magazine, de la soferi la ghizi, nu e o problema sa deschizi un subiect de fotbal. Paradoxal, decoamdata eu am dat peste mai multi fani ai lui City, dar posibil sa fie o experienta subiectiva.

Localnicii vorbesc imposibil

Taximetristul amintit m-a complimenta ca vorbesc bine engleza. Eu i-am zis ca ii multumesc, dar abia inteleg ce spune el 🙂 Localnicii vorbesc ingrozitor de greu de inteles si se mai si mira ca nu te prinzi. De altfel si pe Sir Alex Ferguson l-am inteles cu greu, iar studentul roman care i-a fost translator (despre el intr-un material ulterior) a avut si el probleme uneori in a intelege, desi e de aproape trei ani in zona si lucreaza inclusiv la club.

Otelul e prea plina de respect

Galatenii au venit cu un avi charter de 180 de locuri in care au luat si diversi invitati, ziaristi si fani. Grupul fanilor de va intari cu romani din zona, care nu sunt putini, dar inca nu stiu cati vor veni la meci. Si cazarea Otelului e impartita in trei. Echipa sta singura, fara niciun conducator major, undeva in afara orasului, la un hotel superb. Un fel de conac, transformat in hotel, care tine de un teren de golf urias, in suburbia Worsley. Conditii de cinci stele si o liniste incredibila astfel pentru echipa. Conducatorii stau la un hotel in oras, invitatii la altul, iar fanii fiecare pe unde vrut.

Pe fotbalisti i-am simtit relaxati la aeroport, dar prea stresati la conferinta de presa si la antrenamentul oficial. Dincolo de respectul pe care e firesc sa-l poarte adversarei, tinand cont si cine e ea, parca mesajele lor au fost exagerat de pline de curtoazie. Sa dea Domnul si sa ma insel eu, iar la primul pas pe gazon pentru meci sa nu se confirme impresia initiala. Sa nu credeti ca nu-i inteleg pe fotbalisti ca simt asa! Ii inteleg, asa cum o sa vedeti am simtit acelasi lucru, dar tot cred ca le poate dauna. Declaratiile complete le gasiti pe site.

Old Trafford te copleseste

„Simt un gol in stomac de fiecare data cand ma gandesc ca vom juca un meci oficial pe Old Trafford”, imi marturisea presedintele Otelului, Marius Stan. Recunosc ca am simtit acelasi lucru cand am intrat in tribune pentru antrenamentul oficial. Chiar si gol, Old Trafford m-a coplesit. Desi nu-i dai 76.000 de locuri, rosul tipator, bannerele lasate permanent, scrisul din scaune, gazonul impecabil, atentia la detalii sunt lucruri care te impresioneaza imediat. Plus instalatia de „soare artificial” care intretine gazonul 🙂 In plus, United implica atitia oameni in organizare inclusiv la un banal antrenament, ca iti dai seama imediat ce masinarie gigantica e acest club. In jurul stadionul, respectul fata de istorie si traditie primeaza, abia in linia a doua venind marketingul si merchandising-ul. Despre asta insa, cum spuneam, intr-un episod viitor, dupa ce vad cum e si in ziua meciului. Iar apoi maine probabil si despre muzeu.

Pub-urile sunt cam goale

In fine, am ajuns si la capatul zilei. Fiind seara de Champions League am cautat un pub traditional sa vedem meciurile. Nu l-am gasit. Adica am gasit pub-ul cu meciuri, dar nu mi s-a parut nimic traditional in el. N-am gasit unul prea populat cu localnici, cu atmosfera de meci, cu galagie si halbe ciocnite. Nu zic ca nu o fi, dar nu l-am gasit eu. Inca. Mai cautam 🙂 Dar macar meciul Arsenal – OM l-am vazut, apoi si rezumatele, in conditii de lux pe Sky Sports, cu Gullit, Seaman si Souness invitati in studio ca specialisti 🙂

Ok, cam atit deocamdata. Oricum am scris prea mult si probabil nimeni nu citeste pana aici. 🙂 Daca totusi ati ajuns aici, multumesc anticipat si va astept cu episoadele viitoare.