Habar nu am dacă la ora asta Ilie Stan e demis, mai stă un meci sau zece ani la Steaua. Nu că nu știu eu, dar e posibil ca în ultimele cinci minute să se fi schimbat decizia de-atâtea ori că nu am cum să știu. Sau să fi fost valabile toate trei variantele, de câte două ori fiecare, în cele cinci minute. E cel puțin la fel de mare nebunia să comentezi niște simple nebunii. Pierdere de vreme. Mai util de studiat, de către psihiatri mă gândesc, este ce se întâmplă în capul întâiului masochist al Stelei. Cum îi circulă lui ideile prin creier și cum decide ce exprimă public. În ce stadiu, cât de avansat e cancerul la limbă ca să facă rău echipei, de fapt să-și facă lui rău? Asta ar trebui să cerceteze specialiști de renume mondial, poate descoperă explicațiile.
Ilie Stan poate a scăpat niște vorbe nepotrivite. La nebunia mediatică din jurul Stelei, e imposibil să-ți mai dai seama din urmă dacă a spus ceva grav, pe ce ton a spus și alte nuanțe. Orice ar fi spus însă antrenorul Stelei nu s-a ridicat măcar la 1% din tâmpeniile pe care le spune zilnic Gigi Becali, uneori de două până la patru ori pe zi, câte minimum 20 de minute până la o oră, inclusiv despre Ilie Stan. Deci măcar din punct de vedere al echilibrului e… dezechilibru total.
Există o singură certitudine în momentul ăsta la Steaua. Câtă vreme Gigi Becali e acolo sau, mai bine zis, câtă vreme Gigi Becali e așa cum e, rivalii pot sta liniștiți: Steaua nu va mai face nicio performanță adevărată. Nu are cum. Indiferent cine va fi antrenor și cât de bun e, va sfârși pierzându-și vremea cu dureri de cap despre cum să gestioneze dialogul televizat cu patronul, nu făcând echipa. Jucătorii vor fi telespectatori în primul rând, fotbaliști doar în timpul liber, fără emisiuni de sport. O Cupă va veni doar întâmplător, numai pentru că ceilalți sunt chiar mai fraieri uneori. Dar tot mai rar.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER