Pe cât e de nedrept, pe atât e de povestit nepoților uneori sportul. Jocurile Olimpice au un dar aparte de a produce momente unice, precum cel din finalul probei de schi fond 15 km, când ultimul clasat a fost onorat la fel ca învingătorul. Trecuse o jumătate de oră de la sosirea lui Dario Cologna, deja campion olimpic. Cei aproape 60 de sportivi care i-au urmat nu-l mai puteau întrece. Deși era frig, spectatorii au rămas. Deși era miezul nopții, am rămas la televizor.
Rând pe rând au sosit, cu 10-12 minute întârziere față de cel mai bun timp, Dachhiri Sherpa din Nepal, Robel Teklemariam din Etiopia și portughezul Danny Silva. Toți, în aplauzele incredibile și admirația spectatorilor, s-au bucurat ca niște copii – terminaseră cursa! Povestea etiopianului de 35 de ani este poate cea mai interesantă. A început să schieze în urmă cu 20 de ani și a luptat să înființeze federație la Addis Abeba, unde în februarie sunt peste 20 de grade, la 2.450 de metri altitudine, adică în vârful Moldoveanu din Făgăraș, cum ar veni! A participat și la Torino 2006 după ce a reușit să-i convingă pe organizatori că are hemoglobina mare din cauza altitudinii de acasă, nu pentru că s-ar fi dopat. S-a antrenat pe „schi-role” după ce a găsit o stradă mai puțin circulată în capitala Etiopiei. Pentru a se califica la Vancouver a străbătut Europa cu trenul – carnetul de șofer îi expirase. A mers și câte 15 ore și n-a abandonat nici când a văzut că pe unde ajunge se topește zăpada. A purtat steagul Etiopiei la deschiderea JO – este sigurul sportiv din țara africană. Și a schiat 15 km dintr-un singur motiv – să arate că se poate! În lumina asta, maratonistul zăpezii merită blitzurile fotografilor. Dar etiopianul le-a refuzat: „Nu merit atâta atenție, uitați câștigătorii acolo”. L-a așteptat, împreună cu „șerpașul” Sherpa pe ultimul clasat, portughezul Silva, iar apoi și-au făcut propriul podium. Podiumul admirației mele.
P.S.: Știu că în 2010 e perimat să crezi că „important e să participi”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER