Șansa

E momentul în care putem demonstra că Bucureștiul nu e doar Capitala câinilor vagabonzi și a gropilor din asfalt. Că e un oraș cu părțile lui frumoase și, mai ales, că nu e păcat că e locuit, cum ne place uneori să ne autocompătimim, ci că e chiar locuit majoritar de oameni civilizați, amabili, primitori. E drept că trebuie să închidem un ochi, dar putem cu celălalt să vedem măcar o dată jumătatea plină a paharului. Am petrecut ieri câteva ore în centrul vechi al Bucureștiului și, pentru prima oară, m-am simțit ca într-un adevărat oraș european. Am avut ocazia să vizitez destule și de fiecare dată remarcam ce ne lipsește. Acum, în premieră, în aceste zile nu mi-aș dori să fiu nicăieri altundeva. Nu i-aș lăsa pe spaniolii care au venit să ne viziteze pentru nimic în lume. Atmosfera din oraș e deja excepțională, colorată în alb și roșu, sunt convins că va fi chiar mai mult decât atât azi, mai ales la meci.

Sigur că mâine ne vom întoarce la ale noastre. Ne vom enerva în trafic, vom claxona, vom înjura gropile și pe autorii (morali) ai acestora și, probabil, ne vor supăra mulți dintre concetățeni. Iar în fotbal vom vorbi de blaturi, valize, interese, scandal. Dar astăzi putem să ne simțim altfel. Și merităm. Merităm în primul rând pentru că am plătit cu toții cu vârf și îndesat un stadion spectaculos, atât ca acustică sau arhitectură, cât și ca preț. Merităm pentru că avem atât de puține ocazii să o facem. Nu anticipez un eveniment similar prea curând în România și, sincer, nici nu cred că avem capacitatea de a intra în circuitul acestor evenimente deocamdată. Ă‚sta e un cadou. Cu iz electoral europeano-danubiano-pontic, dar acum asta contează mai puțin.

Dacă tot avem șansa istorică de fi martorii unui asemenea eveniment, ar fi păcat să nu ne bucurăm de el. E meciul lor, dar e cu adevărat finala noastră. Și suntem favoriți să o câștigăm.