Vă rog să mă scuzați, domnule van Gaal. Nu pentru că Giovanni v-a făcut „Hitler al jucătorilor brazilieni”, aia e problema lui, noi doar am relatat o descriere făcută antrenorului de către un fost jucător al său. Vă rog să mă scuzați însă că, pentru vreo trei zile, v-am subestimat, chiar am crezut că putem să vă batem.
Chiar am crezut că acele 40 de locuri care ne despart în clasamentul FIFA sunt mincinoase. La bara lui Torje îmi închipuiam că de fapt sunt maximum patru. Dar realitatea e alta. Vorba colegilor în timpul meciului: sigur că am prins Olanda într-un moment poate mai puțin spectaculos al istoriei ei fotbalistice, dar cea mai slabă „Olandă” e mai bună ca România de azi, analizând obiectiv, corect, la rece.
A fost însă suficientă o victorie cu Turcia ca să credem altceva. Chiar și la 1-2 aseară începusem iar să sperăm, deși ar fi fost necesar să marcăm încă două goluri, adică tot atâtea câte reușisem până ieri în 88 de ani în fața Olandei. Iar în „secolul” ăsta secetos în fața olandezilor, un gol am dat într-un amical. E adevărat, celălalt a însemnat o victorie. La fel de mincinoasă cum ar fi fost o victorie și aseară. Dar o minciună frumoasă în fața unui public cum merita meciul și care a bătut recordul de asistență pe Arena Națională.
Să recunoaștem altfel că am trecut de dubla Turcia – Olanda peste așteptările inițiale. Sub cele născute peste noapte, dar peste ceea ce credeam sincer că putem. Așa că mergem mai departe, cu același încăpățânat Pițurcă și cu același lot încropit din rezerve de lux, speranțe eterne și câțiva fotbaliști. Ei au făcut 9 din 12 puncte, ei să le facă și pe celelalte necesare pentru a le cere și lor scuze că i-am subestimat. Abia aștept să facem asta. Până atunci avem însă cinci luni până la următoarele meciuri oficiale să încercăm măcar să înțelegem ce vrea și face de fapt Pițurcă. Dar despre asta, în paginile și zilele următoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER