Stadioane și statui

Asistăm la prima veste bună de când se construiesc stadioane moderne în România. Cluj Arena anunță profit operațional pentru anul 2013, după o investiție de 36 de milioane de euro și doi ani de pierderi, 2011 și 2012. Conform surselor ProSport ar fi vorba de un profit de peste 2 milioane de euro, dar suma nu e încă oficială. Fie ea și mai mică, vestea e oricum bună câtă vreme e profit, suma exactă urmând să o aflăm când bilanțul pe 2013 va fi public.

Știrea asta nu punctează la fel de mult la impresia artistică precum construcția, deși ar trebui. Încă funcționează mai bine la noi, în termeni de voturi, chiar și prezentarea unei machete spectaculoase. Construcția mai că-ți garantează (re)alegerea, indiferent de planul de viitor al investiției. Pentru mulți nu contează că frumusețea de stadion care se va ridica în oraș va produce pagube ulterior.

Și stadionul de la Cluj are, din punctul meu de vedere, neajunsuri. Pista de atletism e mai degrabă inutilă, chiar dacă intenția e bună. Profitul vine în realitate din exploatarea spațiilor comerciale și de conferință, inclusiv pentru nunți și botezuri, nu din sport. Dar asta nu e rău, înseamnă exploatarea întregului potențial.

E exact ceea ce nu face celălalt mare stadion al României. De fapt cel mai mare. Construit pentru a impresiona și pentru a găzdui o finală europeană, nu-ți vine a spune că mai bine nu se făcea. La cât de puține lucruri se construiesc în România, ți-e și frică să critici unul terminat. Dar e strigător la cer cum Arena Națională nu e exploatată decât în mică măsură comparativ cu potențialul ei, strict ca stadion, și asta din cauza neînțelegerilor în privința administratorului. Miza e mare, e adevărat, iar interesele implicit pe măsură. Mai mult, autoritățile refuză permanent să facă publice datele financiare legate de administrarea stadionului. Habar n-avem cât ne costă în continuare construcția pe care am dat deja peste 230 de milioane de euro.

La Ploiești, al treilea stadion nou al țării, măcar investiția a fost mai mică, iar ea poate fi justificată într-o măsură local de succesul echipei Petrolul. Oamenii au construit fix ce aveau nevoie pentru fotbal. La București, stadionul e al nimănui și al tuturor. Naționala joacă permanent, dar rar, cluburile fug adesea de costuri, iar concertele sunt rare. În restul zilelor stadionul e un monument arhitectonic, o statuie la care te uiți și îți place sau nu, dar sigur te costă.

Avem nevoie de stadioane în România așa cum avem nevoie de orice construcție la standardele vremii. Dar avem nevoie de stadioane gândite nu doar ca vehicul electoral, ci și ca afaceri, conduse nu doar de primari, ci și de manageri. Altfel, e ca o autostradă între nicăieri și niciunde: ne place să mergem pe ea, dar nu ne ajută la nimic. Știu că vă sună cunoscut.