Trebuie mers în Bosnia cu capul sus și mult orgoliu, cu aroganța și aplombul superiorității absolute. Istorică, de tradiție, dacă nu fotbalistică. Trebuie mers în Bosnia ca o putere regionala care negociază cu un stat vecin mai mic, ca un cetățean american care călătorește prin lume, ca steliștii când se duc în Giulești. „Ce-i cu voi?”, scria în banner-ul stelist din ultimul derby în Giulești. Ce-i cu voi? Cine sunteți să ne bateți, să ne puneți în dificultate, chiar. Avem un moment prost, dar suntem România. Lumea ne-a admirat și s-a temut de noi, chiar dacă a plouat mult de atunci. Pe voi?
Trebuie să joace Mutu din start. Să se simtă bine, fără vină, bucuros de revenirea la națională. Așa cum facem o excepție și îi permitem unui vechi prieten cu care am fost certați să fumeze în sufragerie, asa cum cheltuim banii pe trei săptămâni pentru a-l invita la un gin-tonic, pentru că am uitat de clipele proaste, nu mai sunt regrete, ne interesează doar fericirea momentului. Să se simtă Mutu important, necesar, fericit, fără nici-o pedeapsă. Să-i dăm lui steagul naționalei și să arătăm bosniecilor și lumii întregi că unul dintre cei mai buni e de-al nostru, că suntem mândri de el și că-l iubim fără dar și dacă.
Fiecare meci are logica lui, în funcție de rival și de situație. Când o echipă cu mai multă valoare nu e în formă, când e inferioară pe teren, trebuie să apeleze la istorie, la mistică, la mândrie, iar șansele ei se multiplică. Așa câștigă de multe ori echipele mari când nu merg lucrurile, sprijinindu-se pe forța istoriei, a tradiției, a prestigiului. O forță care îi permite să dea un gol în ultimul minut, care îi provoacă pe rivali să rateze un penalty. România nu poate să meargă așa în Berlin sau Brazilia, dar în Bosnia da. Pentru a conta cu această forță invizibilă jucătorii români trebuie să creadă în superioritatea lor, să iasă pe teren convinși că reprezintă ceva mai important decât rivalii. Că au dreptul natural la victorie, dincolo de cine e mai bun pe teren și alte considerente minore.
Marcel Gascon, corespondentul în România al agenției spaniole de presă EFE, scrie în exclusivitate în România pe www.prosport.ro și în ProSport.
Marcel are 25 de ani, este născut la Castellon și a studiat jurnalismul la Universitatea Complutense din Madrid, dar și la Universitatea București. Vorbește fluent româna, scrie în română, locuiește în București și, deși este corespondent pentru toate domeniile, are o pasiune pentru sport.
Marcel scrie atât despre fotbalul mioritic cu ochii unui spaniol, cât și despre lucrurile mai puțin la vedere din fotbalul iberic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER