Elogiu lui Van Gaal

După un sezon eșuat, oficialii de la Bayern München l-au dat afară pe Louis Van Gaal. Îl admir pe domnul Van Gaal de când construise pe istoricul stadion De Meer una dintre cele mai puternice campioane europene din toate timpurile. Am urmărit Champions League 1995 fascinat de siguranța tânărului Van der Sar și de eficiența defensivă a lui Reiziger, eleganța proaspătă a lui Danny Blind și talentul lui Frank De Boer. Miercuri după miercuri mă bucuram în fața televizorului de incursiunile letale ale lui Finidi și potența lui Seedorf, de înțelepciunea veteranului Rijkaard, viteza lui Overmars și inteligența lui Litmanen. Îmi amintesc perfect de jocul acela mecanic și generos, și cu ce entuziasm am trăit, în finala de la Prater, golul lui Kluivert și marea victorie care i-a adus triumful mașinii perfecte a lui Van Gaal.

Doi ani mai târziu am văzut cu mare bucurie cum ajungea la Barcelona, echipa mea de atunci. Cu el veneau pilonii lui Ajax ca Reiziger, frații De Boer, Litmanen sau Kluivert, și o filozofie de viață și de joc care a adus Barcelonei spectacol și rezultate, dar nu și recunoștință. în trei ani de zile, Louis Van Gaal a câștigat pentru Barcelona două titluri interne „la scor” și o cupă, si a dus-o până la semifinale în cea mai important competiție continentală. În al treilea an, Barça lui Van Gaal a ajuns la ultima etapă cu sanșe de a câștiga campionatul, dar victoria acasa a celor de la Deportivo a făcut imposibil al treilea titlu consecutiv pentru catalani. Anul următor, după multe critici și într-o atmosfera extrem de crispată, antrenorul olandez și-a dat demisia, iar mandatul lui a început să fie perceput ca unul catastrofal.

De ce, dacă echipa a jucat bine și a avut rezultate deosebite, mai ales pentru un club care avea până la el 14 campionate interne și o singură Liga Campionilor? Pentru că a fost un om onest, inamic al populismelor și demagogilor, un muncitor incoruptibil, care nu și-a negociat niciodată valorile indiferent pe cine avea în față. Van Gaal a avut de suportat de la început ostilitatea lui Johan Cruyff, un fel de oracol al Barcelonei, care a câștigat cândva patru campionate și o Ligă a Campionilor în opt ani și n-a mai antrenat de atunci, bucurându-se acum de o aură pe care între catolici o are doar Papa. De ce? Pentru că Van Gaal nu i-a acceptat dominația.

La Barcelona, Van Gaal a avut curaj să-i facă față lui Jordi Pujol, președintele de atunci al Cataloniei, un fel de patriarh al naționalismului catalan. Pujol, care se credea pe deplin îndreptățit, ca autoritate maximă a Cataloniei, să-și dea cu părerea despre o echipă considerată simbolul națiunii, a criticat la un moment dat performanța echipei. Van Gaal nu a tăcut, așa cum se aștepta într-un mediu supus naționalismului, și s-a întrebat deschis cine era acest domn să-și dea cu părerea despre munca lui. Un alt incident vorbește clar despre integritatea lui Van Gaal. Normele echipei interziceau să se fumeze în avionul deplasărilor, dar oficialul Nicolau Casaus, un bătrân venerabil, respectat de toată lumea, obișnuia să fumeze trabucuri în călătorii lângă jucători. Van Gaal a aplicat legea și i-a interzis fumatul, primind nenumarate atacuri în presă pentru „lipsă de respect” la adresa lui Casaus.

Acest stil cinstit și această detașare de orice compromis l-au facut pe Van Gaal inamicul presei, al publicului și al politicienilor catalani și au pus în umbră magnificele rezultate obținute prin aplicarea lor cu severitate. Jucătorii olandezi aduși de el, care își demonstraseră calitatea atât la Ajax, cât și la Barcelona, fuseseră ridiculizați de parcă ar fi fost niște incapabili favorizați de un antrenor șovinist – iar tehnicianul devenise în ziare, televiziuni și cafenele un nebun fără discernământ, fără viitor și fără istorie.

După ieșirea traumatizantă de la Barcelona, Van Gaal a eșuat în fruntea naționalei Olandei și a greșit grav întorcandu-se la o Barça disperată, la care și-a pierdut cârma într-un fel surprinzător pentru el. De ce oare s-a întors la o echipă în derivă, care nu-l dorea decât ca să stingă un foc? Cred că pentru a obține recunoașterea unui club căruia îi dăduse totul și de la care primise doar nerecunoștință.

Eșecul cu Olanda și a doua aventură cu Barcelona i-au distrus prestigiul, iar Van Gaal și-a asumat situația și a luat-o aproape de la zero, preluând conducerea modestului AZ Alkmaar, cu care a câștigat chiar titlul cu fotbalul frumos și curajos de odinioară. Această mare performanță l-a adus înapoi în elita Europei, la Bayern München, de unde acum pleacă.

Săptămâna aceasta începe la Madrid marea bătălie pentru supremația fotbalului european. Nava Realului e condusă de Jose Mourinho, care l-a recunoscut pe Van Gaal ca unul dintre mentorii lui. De partea cealaltă vor fi Xavi, Iniesta, Valdés și Puyol, toți promovați de Van Gaal în prima echipă.

Marcel Gascon, corespondentul în România al agenției spaniole de presă EFE, scrie în exclusivitate în România pe www.prosport.ro și în ProSport.

Marcel are 25 de ani, este născut la Castellon și a studiat jurnalismul la Universitatea Complutense din Madrid, dar și la Universitatea București. Vorbește fluent româna, scrie în română, locuiește în București și, deși este corespondent pentru toate domeniile, are o pasiune pentru sport.

Marcel scrie atât despre fotbalul mioritic cu ochii unui spaniol, cât și despre lucrurile mai puțin la vedere din fotbalul iberic.