Impresii din Giulești

Marcel Gascon, corespondentul în România al agenției spaniole de presă EFE, scrie în exclusivitate în România pe www.prosport.ro și în ProSport.

Marcel are 25 de ani, este născut la Castellon și a studiat jurnalismul la Universitatea Complutense din Madrid, dar și la Universitatea București. Vorbește fluent româna, scrie în română, locuiește în București și, deși este corespondent pentru toate domeniile, are o pasiune pentru sport.

Marcel scrie atât despre fotbalul mioritic cu ochii unui spaniol, cât și despre lucrurile mai puțin la vedere din fotbalul iberic.

Impresii din Giulești

Vineri, sub o mare ninsoare, m-am întors în Giulești. La intrare, prima probă ca neglijența conducerii rapidiste e omniprezentă. Din cinci sau șase uși automate care ar trebui să se deschidă cu codul de bare al biletului sau al abonamentului, doar una funcționa. Nu merg uși proaspăt instalate. Nu au tricouri la vânzare mai mici de XXL. Deși nu există niciun fel de plan de marketing ca să profite de popularitatea clubului, se plâng că n-au bani. Planeta se scufundă, iar cu ea peluza goală de pe Valentin Stănescu.

În interior, dintre scările murdare și pereți plini cu graffiti care amintesc de cartierele torineze din filmul „Ultra”, am cumpărat o cola de la un întreprinzător care ușura setea rapidistilor din spatele unei mese vechi de lemn. Când am refuzat oferta „dai un leu în plus – paharul plin până sus” m-am gândit dacă ia Copos bani de la acești adolescenți șmecheri care își câștigă existența în Giulești. Nu cred, dar n-aș vrea nici să plece de acolo și să vină vreo firmă profesionistă.

Când eram deja în tribună, cu ochii pe gazonul alb, m-am gândit că poate nepăsarea este farmecul Rapidului. După o vizita la magazin sau un derby cu Steaua cu peluza goală ne întrebăm dacă nu cumva Copos, Gheorghe & Co. au respect în exces pentru mistica clubului.

După mai multe minute fascinat de gazonul alb imaculat am început să sufăr de frig și plictiseală. O Unirea cu echipament din Decathlon pentru echipe de colegi de munca – nici cu sigla pe trico – domina clar meciul. Rapidul vegeta cu un Spadacio complet absent, un Herea absolut rătăcit și un Sburlea surprinzător de inspirat. Ar trebui să joace mereu pe zăpadă, se comenta în peluză. Dar Sburlea a trezit stadionul la două minute înainte de pauză, când Giulestiul se gândea la revenirea din repriza a doua.

Echipele au intrat în vestiare și am urcat în ultimul rând să mă uit la trenuri, la Gara de Nord și la luminile orașului. Un peisaj nou, mai alb și mai curat datorită zăpezii, dar la fel de frumos și sugestiv ca întotdeauna. Jos, pe gazon, muncitorii clubului, ai Salvării și ai altor instituții, indentificați după hanoracele diferite, făceau eforturi să curețe terenul cu mături de lemn. Au început pe partea stângă, de unde se aștepta să vină atacul Rapidului în repriza a doua. Era o zonă clar prioritară, după ce a fost singura prin care gazdele au creat pericol în prima repriză. Intrarea lui Grigorie în repriza a doua a demolat calculele, iar atacul s-a mutat în partea dreaptă.

Vorbeam de măturători. Aceștia se aliniau unul dupa altul în partea centrală a terenului. Numărau până la trei și alergau în trombă spre bandă ca taurii eliberați pe nisip. Giuleștiul se uita amuzat la ei. Pregătea fiecare ieșire cu un vuiet susținut, ca al tribunelor din Italia când se execută un penalty, și exploda într-un strigăt festiv când oamenii luau startul.

Rapidul a înviat în repriza a doua, mai puțin Spadacio și Herea. Grigore ar fi putut să marcheze cel putin în două ocazii. Grigorie a ratat de cel puțin două ori, dar suporterii l-au iertat între râsete. Juca foarte bine și toata lumea era sigură de victorie. În ultima parte a meciului a intrat Pancu pe teren. Sub o ninsoare apocaliptică, multiplicată de efectul nocturne, tribunele au intonat „Panco italiano”. Nu-l cunoșteam pe Pancu și m-a impresionat prestanța și eleganța lui deloc populistă, mai puțin obisnuită pentru un jucător atât de popular între suporteri.

Ningea, ningea. Giuleștiul cânta. Pancu și-a demonstrat calitatea în două-trei acțiuni de efect. Arbitrul a fluierat finalul, iar jucătorii au salutat tribunele. Ningea copios. Era un frig groaznic, dar fanii au stat pe stadion până și ultimul rapidist a intrat la vestiare.