„Am exersat croșeul de stânga timp de două luni. L-am visat zi de zi”. Nu poate exista o explicație mai bună a succesului avut de Lucian Bute. Uitați-vă în jur: câți oameni dintre cei pe care-i vedeți sunt capabili să se concentreze asupra unui segment din activitatea sa nu timp de două luni, nu două săptămâni, nu două zile, ci măcar două ore? Probabil puțini, având în vedere că sunt încă lângă voi, în România. Puțini performeri de talie mondială de origine română trăiesc și se pregătesc în țară.
Fără atmosfera liniștită, care degajă respect și profesionalism, din orice țară din Vest, accesarea unei poziții de vârf pe plan mondial rămâne o simpatică utopie. Pot exista și aici nuclee de cercetare, de antrenament sau pur și simplu de gândire, organizate pe model occidental, dar care sunt funcționale 100% numai până la contactul cu mediul exterior mioritic. Dacă Bute s-ar fi antrenat în România, devenea posibil un episod de tipul celui petrecut cu Doroftei într-un alt context electoral, cu ani în urmă. Meciul devenea o cauză nu atât națională, cât electorală, iar adversarul său n-ar mai fi fost Andrade, ci staff-urile de campanie ale candidaților.
Știm că sunt imense dorul și dorința lui Lucian de a se bucura alături de oamenii care s-au strâns în cămăruța părinților săi duminică în zori. Dar, pentru binele psihic al său și al națiunii, ar fi ideal să se întoarcă abia după 6 decembrie. Abia atunci vom fi în stare, la nivel de societate, să-i acordăm atenția, aplauzele și respectul pe care le merită.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER