Nu-l putem condamna, reținându-l aici, pe cel mai în vogă antrenor român al momentului să se rateze profesional în Liga lui Mitică. Orice pas ar fi făcut la cârma Unirii dincolo de anul magic 2009 ar fi însemnat o pată degrabă acoperitoare a strălucirii aduse recent în Bărăgan.
Pentru a crește nivelul performanței la Urziceni, avea nevoie nu doar de o resetare a motivației, ci și de suportul financiar mai consistent al patronului. Măcar un sfert din suma adusă de munca lui Petrescu și a jucătorilor în acest sezon european trebuia să se regăsească, sub forma unor transferuri, la lot, din ianuarie. Abilitățile de alchimist din iarbă ale tehnicianului nu mai sunt de ajuns la nivelul următor al performanței.
Dorința lui Bucșaru de a face bani se desparte de dorința de a performa a lui Petrescu. Cu atât mai mult cu cât a fost depășită etapa „descurcă-te cu ce ai”. La câte beneficii i-a adus până acum, Bucșaru era dator să-i întoarcă o parte din avantaje lui Petrescu. Transferându-i jucători sau lăsându-l să plece în această iarnă. A ales a doua variantă. Bună pentru Bucșaru, Petrescu și adversarele Urziceniului, dar dramatică pentru destinul unei echipe pentru care viitorul sună oricum, numai a urări de Anul Nou nu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER