Pe vremea lui Sampras și Agassi, meciurile jucate de Edberg și Becker arătau așa cum ne apar acum cele jucate de Pete și Andre. O altă eră, o altă imagine, o altă viteză, alte procedee tehnice. Altceva. Nu mai mult, nu mai puțin, ci altceva. Ciclic, tenisul masculin are capacitatea de a se reinventa, într-o altă dimensiune, iar noi, publicul, îl urmăm fără a ne da seama că străbatem granița dintre ere doar cu buletinul pasiunii. Dacă forehandul lui Agassi – cea mai bună lovitură de acest tip a timpului său – avea un spin de 1.900 de rotații pe minut, acum Nadal lovește cu 3.200 de rotații pe minut! Este dovada în cifre a impresiei de forță pe care spaniolul o degajă la fiecare meci. O tărie în primul rând psihică și apoi fizică. În finala cu Federer, settingul psihic al ibericului a făcut diferența chiar înaintea reverului jucat cu precizia și eficiența forehandului. Aceste atribute l-au adus pe Nadal pe prima poziție a topului ATP, dar atât el, cât și unchiul-antrenor le consideră insuficiente. Rafa trece de câteva luni printr-un proces intens de rebranding, cu o componentă sportivă și una de imagine. În Australia ați remarcat probabil o creștere calitativă a serviciului, o ușoară modificare a amplitudinii mișcării pe forehand, dar și tricoul cu mâneci și pantalonii mai scurți. Un mare jucător de tenis care simte că a venit vremea maturizării în joc și în viață, proces în care are și un model. Cel aflat dincolo de fileu și de rivalitatea sportivă, și duminică, la Melbourne.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER