Grigoraș are un fundament profesional, nu doar unul subiectiv-patronal, atunci când afirmă că nu-l interesează să vină la Steaua ca antrenor. Probabil că i-ar fi mai simplu să reproducă Sfinxul sau Babele în mărime naturală și să le urce în spate până pe Bucegi decât să-i facă pe Ghionea, Toja sau Nicoliță parte dintr-o conduită modernă de joc. Afirmația este, de altfel, valabilă și pentru Stoichiță, după cum a fost, la vremea ei, și pentru Bergodi.
Steaua continuă în principiu reconstrucția începută de italian, dar o pune acum în practică după principii de joc nu doar diferite de ale fostului tehnician, ci și depășite de vremurile pe care le parcurgem. Ideea de „viteziști” este din ce în ce mai departe, fiind zdrobită de aceea de cărăuși fără sens ai balonului. Cu excepția notabilă a momentelor când mingea se aruncă din spate direct pe Kapetanos, fără a-și pune cineva problema continuării eficiente a fazei. Între fițoșii din Ghencea și salahorii din Iași n-am văzut nicio diferență notabilă în zona de competență, a gazonului. Dacă și-ar fi schimbat tricourile și parfumurile, n-am fi știut probabil care sunt cei pe care-i idolatrizează din principiu, nu bazându-se pe dovezi, 44% dintre români.
În ciuda golurilor tardive marcate de Dayro și Szekely, Steaua este într-o criză atât de mare, încât doar fostele glorii o mai pot salva. La nevoie, chiar echipându-se și intrând pe teren în locul epigonilor de astăzi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER