Pentru Iulian Apostol există și alte lucruri mai importante decât fotbalul, după cum am aflat recent dintr-un interviu. Vă imaginați cum ar arăta meciurile noastre dacă mai mulți fotbaliști ar trata meseria atât de profesionist și lipsit de falsă determinare, încât nu s-ar raporta la ea ca la o chestiune de viață?
Pentru Andrei Cristea, verbul „a juca” se încăpățânează să se conjuge la trecut, prezent, dar mai ales la viitor. Băiatul ăsta are o capacitate de regenerare individuală care e posibil să-l aducă în atenția marilor centre de cercetare a prospețimii veșnice.
Pentru Gabi Torje, însă, abia prezentul începe să se coaguleze.
Nici Iulian, nici Andrei, nici Gabi nu vor fi vreodată un Hagi. Nici măcar un Adrian Ilie sau Panduru. Dar sunt genul care fac, din când în când, treaba să meargă. Dacă Liga lui Mitică se mai decuplează uneori de la aparatele de respirație artificială, este meritul acestor jucători de care, peste decenii, probabil își vor aminti doar prietenii de familie și pasionații de statistică.
Relaxarea și insistența celor trei nu sunt însă suficiente pentru a schimba cu adevărat ceva în peisajul fotbalului nostru. Prin execuții excepționale, aceștia pot, cel mult, cum s-a întâmplat și aseară la Dinamo – Unirea, să mute atenția de la criza de identitate prin care trecem la nivelul echipelor de club și să creioneze un orizont pe care, sinceri să fim, nu-l vom atinge niciodată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER