În primele două runde, pe stadioanele din România au ajuns cam tot atâția oameni câți asistă la un meci de acasă al Barcelonei. Afirmația, susținută de cifre, a fost publicată în ProSport de ieri. La doar o zi după ce am asistat la marșul câtorva zeci de pensionari înfierbântați de lipsa fotbalului de la TV și am luat act de amenințarea unor creiere vidate cu tăierea cablurilor unui operator nesedus de gesepeteve. Concluzie inerentă: fotbalul din România mai interesează pe cineva doar în măsura în care este gratuit. Și, chiar și în această situație, îi mișcă din lenea ancestrală doar pe indivizii cu sistemul nervos la fel de complex ca al unei broaște: un neuron în cap, unul în picior și unul în fund. De unde și distanța foarte mică dintre un impuls și expresia concretă, adesea de cacao. În aceste condiții, așa-zisa supărare a advertiserilor față de mediatizarea redusă a acestui debut de campionat pare o formă de oligofrenie netratabilă. Serios, chiar își dorește o firmă serioasă să țintească un public care, văzut în acțiune, pare numai bun de strâns într-o grădină zoologică?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER