Dumitru Bucșaru tinde să devină un om providențial, model de om de afaceri de succes și investitor degrabă schimbător al regulii jocului din prima divizie doar pentru că refuză expunerea în presă. Antecedentele cu patroni penali de echipe de fotbal transformați de gargara perpetuă în vedete TV acoperitoare ale eșecurilor ne-au determinat a dori în primul rând oameni tăcuți și abia apoi competenți la conducerea formațiilor românești. Este de ajuns să ne gândim, de exemplu, la Nicolae Badea, cel mai puțin prezent mediatic dintre cei vinovați de eșecul continuu în plan european al lui Dinamo, pentru a sesiza că lipsa de implicare în disputele TV nu este direct proporțională cu o calificare în plan managerial. La fel Săvulescu, Walter și, parțial, chiar Copos sau Paszkany. Dacă, peste noapte, acești oameni ar accepta să ia parte la nesfârșitele talk-show-uri pe teme sportive, este posibil să asistăm la o surprinzătoare schimbare a ierarhiei celor mai slab pregătiți conducători de cluburi din România. Tăcerea acestora naște doar monștri ai performanței sportive, nu și ai lumii audio-vizuale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER