Paraziții

Invocarea absențelor pe care le-au avut în Ghencea nu i-ar face pe dinamoviști decât mai penibili decât au ieșit din confruntarea cu amețiții lui Lăcătuș. Dacă tot sunt atât de slabe primele rezerve, încât nu pot trece la pas de o echipă în evident colaps psihic și fizic, de ce își primesc salariile? De ce le este tolerat statutul de bugetofagi de lux în „Ștefan cel Mare”, când settingul lor mental este în sensul evitării retrogradării, nu al accederii în Liga Campionilor? De atât timp ni se vorbește de marile speranțe Scarlatache, Matache, Izvoranu sau Boștină, și nici nu ne dăm seama cum timpul a trecut, iar noi continuăm să le acordăm credit, în loc să le sugerăm retragerea timpurie din activitate. Iar raționamentul se poate extinde și asupra titularilor pe viață Adrian Cristea, Moți, Torje. Ce au făcut la viața lor sportivă acești băieți pentru a fi lăsați să paraziteze un lot degrabă epurat de elemente cu adevărat de viitor, precum Florin Ganea? Oricum s-ar termina acest campionat pentru „câini”, reconstrucția echipei este prioritară, iar acest demers trebuie să excludă acele personaje venite în „Groapă” doar pentru a-și cosmetiza CV-ul.

Liga lor și liga noastră

Are dreptate Cristi Pustai, numai că acest adevăr pronunțat la sfârșitul meciului cu Vasluiul – „Să joace bogații între ei și pe noi să ne lase în pace” – s-ar putea să-l coste eliminarea din sistem. Matematic, orice om care apucă să-și exprime un punct de vedere contrar ordinii impuse pe axa Nașu-Mitică este tratat ca un corp străin. Este imediat încercuit de elemente figurate, izolat perfect și împins încet, dar ferm, către exterior. Iar în câteva luni nimeni nu va mai afla că acel om chiar a existat cu adevărat în fotbalul nostru. Tocmai de aceea, curajul lui Pustai trebuie apreciat, cu toate rezervele posibile față de reacția macrofagelor federale și de la Ligă.