Pe bune, nici nu ne dăm seama lângă cine trăim. 20 de ani nu au fost suficienți pentru a înțelege ce înseamnă Duckadam pentru Steaua. Pentru fotbalul românesc și, fără exagerare, pentru România. Câți compatrioți care să-și fi pus amprenta atât de puternic pe o acțiune cu impact planetar, chiar atunci când trebuia, cunoașteți? Câți campioni români de nivelul eroului de la Sevilla credeți că se vor mai naște în următorul secol în, uau!, „țara care deține ownershipul Carpaților”? Și, sincron, cât de repede vor fi înghițiți de marea uitare care l-a încăput pe omul pentru care nicio poartă nu a fost prea mare?
Duckadam nu trebuie judecat pentru că a acceptat să vină acum în Ghencea, ci noi toți trebuie să ne întrebăm cum dracu” de am transformat un simbol în vameș și, recent, în aspirant la statutul de emigrant.
Nu știm dacă Helmuth Duckadam ar fi putut să antreneze o echipă. Sau măcar portarii. Ori vreo echipă de juniori.După cum nu știm dacă se va descurca, în cazul în care va avea pârghiile necesare, ca șef al Stelei 2010.
Dar un lucru este cert: nu ar fi trebuit să treacă două decenii pentru ca acest mare om să fie rechemat acolo de unde niciodată nu ar fi trebuit să plece! Iată cum, în felul lui adesea de neînțeles, Becali reușește să repare o nedreptate cu originea într-o perioadă din istoria Stelei pe care avem tendința, prin raportare la prezent, să o vedem într-o absolută strălucire.
Numai că dintre aceste raze se ridică o umbră imensă cu mustață, mănuși, bun-simț și suflet mare gata să apere, de data asta, nu patru penalty-uri la rând, ci de-a dreptul un destin roș-albastru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER