Abia după o zi de la terminarea meciului Șahtior – Roma s-a văzut cât de mare e victoria lui Mircea Lucescu. Pe scurt, Steaua intenționează să îi trimită „o scrisoare oficială de felicitare pentru performanța obținută”. Chiar și apariția unei asemenea idei în Ghencea e o performanță în sine.
Pentru marele popor roș-albastru, Lucescu e barbarul care a comis sacrilegiul de a declara cândva că „Steaua mi-a furat patru titluri”, care pomenește de goluri primite într-un fatal minut 95, „arbitrul Chivulete știe de ce!”. În lumea suporterilor adevărați, un astfel de om care dezgroapă controverse demult uitate e antrenorul cel mai ușor de înjurat din lume. Se pomenesc în contrapartidă alte faze dubioase, că de aia e fotbalul frumos și gata! Chestiunea Lucescu e rezolvată. Culmea e că Il Luce are aceeași problemă și la Șahtior.
Teoretic, un român la curtea regelui Ahmetov nu poate avea viață ușoară, doar face parte dintre ăia care le-au furat ucrainenilor Insula Șerpilor și vor să mai fure încă un sfert din țară. Cât de greu e să-l înjuri pe antrenorul ăsta venetic?! Dar, în timp, îmbrăcat cu armura unui profesionalism dus la extrem, Lucescu a astupat cu multă muncă marele canal Bâstroe. La vârsta când ar fi trebuit să apară în agenda oamenilor de fotbal drept „tatăl tehnicianului României”, de la Donețk la București, Lucescu rămâne „Antrenorul” la care visează și Steaua, și naționala.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER