CFR – Gloria Bistrița a fost varianta fotbalistică a unui film vechi, dar bun, cu Gheorghe Dinică și Oseciuc. Dinică – interpretând un Diplomat șmecher – și Oseciuc – Darie cel naiv – se târâie prin imperiul austro-ungar al anului 1907, un imperiu în descompunere. În 2010, imperiul fotbalistic de anul trecut al CFR-ului e scrum. Mercenarii străini ai Clujului, altădată imperiali pe gazon, au amorțit prin tranșee. Sunt atacați și învinși de țărani sau pădureni aproape în zdrențe, râsul lui Tata Jean se aude înfundat în umbra codrului. În mod firesc, acum, rolurile se păstrează, dar distribuția e alta. Paszkany, în rolul Diplomatului, lansează multe acuzații, dar fără nume proprii. Arbitraj cu premeditare, trebuiau să ne spună de la începutul sezonului că nu ne lasă să ne batem în acest an la trofee. Sigur că golul lui Traore a fost valabil, dar din declarațiile astea nu răzbate numai revolta împotriva unei nedreptăți devenite aproape banală în fotbalul românesc. E și mândria rănită a unui finanțator care nu s-a adaptat la un ciclu firesc tip mărire-decădere. Anul trecut, din Olimpul mobilat cu un fotoliu de lider, același Paszkany declara senin mereu și mereu că nu comentează jocul celorlalte echipe și arbitrajul. Măcar Cîrțu e constant. Mereu vrea, timp de cinci secunde, să gâtuie câte un arbitru, dar apoi e onest. Sorinache, ca un Darie naiv, a declarat că principala cauză a înfrângerii CFR-ului e jocul echipei, ocaziile nenumărate risipite cu nepăsare. Declarația e frumoasă, dar periculoasă. Darie, nu uita, Darie, că nu trebuie să-ți contrazici șeful, chiar dacă se dă diplomat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER