E ciudat, la Steaua e liniște. Patronul nu îi critică pe jucători, galeria nu îl înjură ca altădată pe finanțator, toți se bucură de noul antrenor. De fapt, laudele la adresa lui Cîrțu se aud cu atât mai tare cu cât se suprapun peste un moment de reculegere păstrat în memoria tristei demisii a lui Lăcătuș. După un 1-0 cu marea echipă din Brănești, Cîrțu e 50 la sută Piți + 50 la sută Oli.
La Steaua, comparația asta reprezintă echivalentul fotbalistic al proporției de aur din arhitectură, folosită cândva și de marele Michelangelo. Noul constructor al Stelei, Sorinaccio Buonarroti, e acceptat și de galerie pentru că l-a uns căpitan pe Tătărușanu. Gardoș și Maicon sunt veseli pentru că au fost reactivați, MM Stoica e vorbăreț pentru că n-a fost dezactivat de „omul lui Pițurcă”. Toate aceste vorbe frumoase sunt un mod de a-și trage răsuflarea al principalilor combatanți din Ghencea. Nici măcar la Steaua nu poți critica, înjura sau jigni non-stop, chiar și în acest domeniu ai nevoie de o pauză competițională.
Cîrțu, cu contractul său pe trei luni, e recreația mare pentru niște jucători exasperați de lecțiile „profesorului” Becali. Paradoxal, tocmai micimea contractului îl apără de capriciile latifundiarului. Teoretic, dacă o zbârcește cu Vasluiul sau cu Brașovul în Cupă, Cîrțu e în pericol. Dar, până îl faci praf în presă, conform protocolului, până îi explici în trei-patru emisiuni ce a greșit și cum trebuia să facă echipa, a trecut luna. Cât mai verifici actele cu avocații, cât mai dai un telefon și mai primești un refuz diplomatic de la Olăroiu, au mai trecut câteva zile. După aia, ce să te mai complici să-l dai afară, mai rabzi o lună. Culmea, același contract mic îi conferă autoritate în fața echipei tehnice și a jucătorilor: nici n-are rost să-l sapi la patron.
Una peste alta, Cîrțu joacă pe postul Șeherezadei. Trebuie să-l încânte mereu și mereu, din trei în trei luni, pe „rege”. Și, poate asta e singura șansă a Stelei să aibă o strategie coerentă pe o mie și una de zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER