Când Răzvan Lucescu l-a înlocuit pe Piți la națională, lumea s-a bucurat de două ori. Spre deosebire de „Satana”, 1 – Lucescu vorbea, și 2 – vorbea frumos. Verticaliza interviurile, intra în combinații de cuvinte spectaculoase cu ziariștii, pasa întrebările dificile, neologismele se demarcau frumos în terenul de țintă advers. Băieții din națională se molipsiseră de la el, iar fanii începuseră să viseze, deși n-aveam mari rezultate.
După un an, nu prea avem rezultate, asta nu prea contează, Lucescu vorbește, dar a început să vorbească urât. A intrat la rupere în ziariști cu „presa de doi bani”, a cășunat rău pe arbitrii din amicalul cu Ucraina și i-a arătat brusc cartonașul roșu lui Mutu, deși nu-l forțase nimeni să facă asta. După el, și fotbaliștii lui au luat în tăbarcă tot ce mișcă, pe sistemul „râul, ramul, dușman este”. Mingea Jabulani a sărit la bietul Lobonț, stadionul din meciul cu Macedonia a fost într-o dispoziție proastă de joc și i-a făcut pe băieți să pară apatici. Dacă ne gândim bine, nici lumina n-a fost cine știe ce. A marcat și Sepsi, declarând că fotbaliștii naționalei acceptă critici „doar de la oameni care se pricep la fotbal”. În afară de faptul regretabil că astfel de vorbe te fac să-ți fie dor de tăcerea lui Pițurcă din timpul Campionatului European, Sepsi are dreptate. Inginerii trebuie criticați de ingineri, economiștii de economiști și oamenii de fotbal de alți oameni cu specialitatea asta. Mitică Dragomir și Mircea Sandu ar trebui să înființeze o Facultate Specială de Critici în Fotbal. Acolo, după ce plătesc taxele, după ce dau examene tip „Critica pertinentă de autogol”, după ce iau licența și titlul de doctor în comentat meciuri, suporterii vor obține mult râvnitul drept de a vorbi despre națională. Apropo, Mourinho, tată, tu ai diplomele astea ca, la o adică, să spui că România joacă prost?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER