Lista tricolorilor care vor juca în turneul de pregătire din Cipru este în ordine, dacă am fi pe la începutul lui 2010 sau în 27 martie 2011. Cu alte cuvinte, dacă Răzvan Lucescu își căuta încă o formulă de echipă pentru campania de calificare la Euro sau punea cruce respectivei campanii după meciul cu Bosnia.
Dar suntem în februarie 2011 și, așa cum frumos zice Alexa, dacă am obține o victorie cu Bosnia, am reintra în lupta pentru calificare. În aceste condiții, e bine și cu Papp, Mureșan, Deac, Bucur sau Sburlea, dar ăsta nu mai e un turneu de pregătire pentru un meci decisiv, e un turneu de preselecție a unor speranțe sau o acțiune de binefacere. Dacă e să fim realiști, niciunul dintre acești jucători n-are șanse să prindă naționala într-un meci hotărâtor cu Bosnia, iar Bogdan Stancu sau Torje să facă tușa. Totuși, să admitem că Răzvan Lucescu știe ce face. E posibil ca Cyprus Cup să fie o șușă, doar o chestie care trebuie bifată, dar oficialii FRF nu pot să spună asta. Poate și din acest motiv Ștefan Radu de la Lazio s-a pricopsit oportun cu o contuzie blândă, din aia de ține doar trei-patru zile.
Dar și în aceste condiții, un meci cu Ucraina și un posibil meci cu Suedia nu erau complet inutile pentru naționala „bosniacă”. Era un prilej perfect pentru a-l rechema pe Mutu printre tricolori. Acesta a jucat 12 minute cu Parma și nu era în postura de a refuza convocarea. Orgoliul de selecționer alfa al lui Lucescu era satisfăcut. Ca și la Fiorentina, Mutu o lua de la zero cu Naționala 2. Pentru Briliant, jocul alături de Sburlea și Bucur era o penitență necesară, pentru „rezerve” reprezenta un impuls extraordinar. În fond, Mutu e, pentru echipa lui Lucescu, un fel de tranșă FMI. Nu-ți place, n-o suporți, dar chiar ai nevoie de ea. Și poate reușim și noi să ne desprindem de Botswana în clasamentul pe națiuni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER