„Ziua de naștere a lui Kim Jong Il este, în mod oficial, cea mai norocoasă zi pentru națiune” în Coreea de Nord. Ziua când au decis transmiterea meciului Portugalia – Coreea de Nord este, aproape oficial, cea mai ghinionistă zi pentru șefii fotbalului din Republica Populară / slash – pauză – Democratică. Crainicul meciului a fost elocvent. La 4-0 a zis scurt: „Acum încheiem transmisia”, urmând ca eventualele socoteli să fie încheiate mai târziu. Acum, n-are rost să râdem de niște oameni sărmani. Fotbalistic vorbind, sunt înaintea noastră, au marcat un gol Braziliei, iar rușinea au pățit-o în Africa de Sud, la un Campionat Mondial. Noi am luat-o cu 5-0 în Balcani, de la vecina Serbia. Interesant ar fi modul în care și-ar justifica eșecul Mircea Sandu și Mitică Dragomir dacă ar trăi în Coreea de Nord. În Românica e simplu, o bagă mereu pe aia cu sprijinul subțire al statului, infrastructura insuficientă, baza de selecție restrânsă. Taman când se ridică geamul fumuriu al limuzinei, mai pomenesc, din vârful buzelor, de lipsa de facilități fiscale pentru fotbal. În Coreea n-ar merge, acolo piața imobiliară a lagărelor nu s-a prăbușit, ba dimpotrivă. Soluția e alta, parcă-l și auzi pe Mitică: „Mult iubite Kim Jong Il, far al patriei și al fotbalului nostru, federația de specialitate vă mulțumește pentru minunatele condiții de muncă și antrenament care ne-au permis să ajungem la CM. Cum ar veni «Nu trage din prima, domn” Semaca, am făcut ceva». Înțelept cârmaci, tacticile dumneavoastră de joc au fost sorbite de echipă cum soarbe muncitorul bolul de supă după o zi rodnică de muncă. Totuși, în al doilea meci am rămas singuri pe teren, fără apa vie a sfaturilor dumneavoastră. Cum a zis și tovarășul Confucius, ignoranța este noaptea minții, dar o noapte fără lună și fără stele. Între lumina binefăcătoare a înțelepciunii dumneavoastră și echipă s-a interpus un nor – cetățeanul Mir Cia San Du, că tovarăș nu îl mai putem numi. Organele competente vor stabili, desigur, numărul de nori și identitatea acestuia. În încheiere, iubite și milostive secretar general, vă anunțăm că echipa își ia angajamentul solemn să câștige CM din 2014. Trăiască prezicerile partidului și lupta pentru pace!”, semnat Oracolul de la Phenian.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER