Meciul cu Brașovul s-a soldat cu câteva accidentări grave în rândul acționarilor lui Dinamo. Aceștia au constatat brusc că au o problemă mare cu ușile, ferestrele și geamurile aferente. De nervi, în loc să danseze precum Shakira, Cristi Borcea a tras un șut într-un geam și s-a tăiat rău. Vasile Turcu a vrut să-l dea afară pe ușă, urgent, pe antrenorul Rednic. Apoi, pe Turcu era să-l lase inima când „Puriul” a intrat înapoi pe fereastră, declarând senin că are contract până în 2010. Acum, dacă sunt buni oameni de afaceri, Borcea și Turcu ar trebui să înceapă operațiunea de minimizare a pierderilor și chiar de exploatare a înfrângerii. De exemplu, vă dați seama ce bine s-ar vinde acum niște geamuri securizate tip „Shakira”, făcute să reziste, să reziste, să reziste… în timp ce Borcea le ia la șuturi în spoturi TV? La fel, pastilele calmante „Adio Champions League” ar avea succes monstru, mai ales că în caz de complicații trebuie consultat doctorul, farmacistul sau clasamentul tratat de Tribunalul de Arbitraj Sportiv. O altă opțiune, mai logică, ar fi ca acționarii lui Dinamo să lase geamurile în pace și să „închidă ferestrele” clubului cu contracte de management făcute pe termen lung, cu gled, chit, criterii de performanță și termene clare, precum o vopsea fosforescentă. Dar e greu. Asta ar însemna ca finanțatorii să stea în silenzio stampa jumătate de campionat sau tot campionatul și doar la sfârșit să schimbe sau, după caz, să premieze tehnicianul. În situația asta, Gigi Becali, Iancu și ăilalți ca ei și-ar pierde bucuria de a trăi, că ei mănâncă fotbal pe pâine condimentat cu aroganțe. Cum, să nu-i mai zică nimic Gigi lui Lăcătuș II, Turcu lui Borcea sau să scape Balint nepedepsit? Imposibil, pentru că toți trăiesc după principiul „plătesc, critic, înjur, deci exist”. De aia avem finanțatori care se implică, se implică, se implică… până fac echipa praf, că totul are o limită, și-n fotbal, și-n rezistența materialelor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER