Franța – România e un meci perfect pentru relansarea echipei lui Răzvan Lucescu. Nu facem parte din aceeași grupă valorică, palmaresul nostru e comparabil cu sfârșitul paginii a doua a palmaresului lor, dar facem parte din aceeași categorie: a necăjiților de azi ai fotbalului. Franța n-a mai bătut pe „Stade de France” de un an, România a obținut ultima victorie demult într-un amical, să-i dea Dumnezeu sănătate Hondurasului!
Antrenorul Blanc îi freacă ridichea lui Benzema prin presă, pentru că atacantul Realului a întârziat la antrenamente, îi pune pe Diaby și Diarra să cânte în fața colegilor din același motiv, antrenorul Lucescu freacă microfoanele presei pentru că s-a grăbit să publice jelaniile lui Marica și cugetările filosofice ale lui Victor Becali. Una peste alta, Franța e sora noastră mai mare în toate, inclusiv în necazuri. Unii tricolori mai scapă hățurile, mai sunt pozați făcând marcaj om la om prin tot clubul unor „balerine”, dar deocamdată modelul nud Adrian Cristea n-a prins naționala. Și măcar Bianca transferată de la Bote e majoră. Ribery și Govou n-au avut norocul ăsta, au ajuns în justiție, nu joacă nici ei, dar punctează la impresia artistică.
În plus, în caz de înfrângere, dacă e să fim onești, nimeni nu poate reproșa nimic naționalei lui Chivu, așa cum nimeni nu prea critica naționala lui Hagi după o înfrângere cu Franța. Din aceste motive, tricolorii Franței sunt un adversar minunat pentru tricolorii noștri, care trebuie să joace relaxat, n-au ce pierde. Au trecut meciurile cu Belarus și Albania, nici măcar nu trebuie să ne autosugestionăm că suntem mai buni ca adversarii, acum e necesar să fim convinși că nu suntem mai slabi ca noii adversari. În fond, meciul ăsta e doar o chestiune de împărțire a unor puncte între niște necăjiți.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER