Dinamoviștii deja seamănă cu membrii unei secte care au ales calea mântuirii prin suferință. Uitați astăzi de Dumnezeii arbitrajelor, „câinii” se flagelează unii pe alții la greu, doar-doar s-or termina anii secetoși. Până și prealiniștitul Ion Pârcălab, care a ajuns cândva în Paradisul fotbalistic cu Dinamo, a hulit și a spus că Țălnar e atât de gras că nu încape pe bancă. Sfânta Treime a șefilor, adică Badea, Borcea și cu Turcu, e și mai dură. Badea, Tatăl Clubului, a ținut o predică TV în care a înfierat un drac, un fundaș al cărui nume nu trebuie rostit. Tamaș, ucigă-l Toaca și preparatorul fizic, a greșit, dar a fost schimbat la pauză. În partea a doua, alții au fost săraci cu duhul, dar fericiți cu salarii mari. Borcea mai are puțin și se îngroapă în bălegar, precum Iov. Până să termine operațiunea, etapă de etapă îi îngroapă în materialul respectiv atât pe arbitri, cât și pe propriii jucători. Turcu lucrează și el, dar, spre deosebire de Dinu, nu are imaginație, așa că tot ce poate scoate sunt chestii slăbuțe, de tip „fotbaliștii nesimțiți”.
În aceste condiții, tot ce mai trebuie e să se aleagă un nume pentru secta asta fotbalistică și să se clarifice niște concepte. Aici ar merge Biserica Ultimului minut, Fiii lipsei de concentrare, Căutătorii condiției fizice pierdute, Drumul Luftului în Cruce și multe altele. Cu alcătuirea conceptelor e mai simplu, pentru că deja s-au impus niște reguli. Pentru câțiva de la Dinamo, ziua de dinainte de meci e sfântă, n-au voie să bea apă și să vadă lumina soarelui. Dar, în final, ăl mai mare păcat e comis tot de conducere. Aceasta ar trebui să învețe că există viață și după înfrângere, dar, mai ales, după victorie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER