Steaua, pe dos

Gigi Becali spune că Andrei Ionescu a jucat demențial, dar tot îi va reduce salariul. După o declarație de genul ăsta se pune întrebarea ce ar putea să facă jucătorii steliști ca să rămână cu lefurile netăiate, că, vorba aia, e criză. Să joace prost nu e o soluție. Răspunsul e la fel de logic precum finanțatorul: să joace așa și așa, ca să nu-i remarce Gigi și să nu-și aducă aminte de salariile lor. De aici ar putea apărea cronici de meci uluitoare, unice în lume: „Surdu recuperează un balon la centrul terenului, Surdu driblează un adversar, trece de al doilea, îl driblează pe al treilea, Gool! Șut superb de la 25 de metri în vinclu. Stelistul, realizând ce a făcut, se prăbușește distrus pe gazon, cu ochii în lacrimi. Colegii încearcă să-l consoleze, îl ridică de la pământ, apoi se îndreaptă spre centrul terenului, fiecare ascunzându-se discret în spatele unui adversar. Surdu își aruncă tricoul peste gard și îmbracă repede unul de rezervă, cu alt număr. Arbitrul e decis să-i dea un cartonaș galben, dar are o problemă: toți steliștii poartă bărbi și mustăți, e greu să-i deosebești. Surdu jură că n-a marcat el golul, că a fost Ionescu. Ionescu susține că a marcat Tănase și izbucnește o încăierare generală. Până la urmă, presat de colegi, Zapata recunoaște: el a fost! Nimeni nu mai înțelege nimic, nici măcar Becali. Patronul stă încruntat în loja sa, cu un carnețel în mână. Nu poate să-l ardă pe Zapata pentru că tocmai i-a tăiat din leafă săptămâna trecută, după ce inconștientul, crezându-se Duckadam, a apărat trei lovituri de la 11 m într-o repriză. Pe teren, Zapata a ajuns la concluzia: trebuie să facă pe dracu” ghem ca să prindă, în sfârșit, echipa de fini fotbaliști ai lui nea Gigi.”