Multe vorbe la un loc nu fac cât punctul scos de Dinamo la Târgu-Jiu. 2-2 înseamnă pentru „roș-albi” o victorie scăpată printre degete de Liviu Ciobotariu, antrenorul care a reclădit un colectiv în Ștefan cel Mare, dar care pare că mai are foarte mult de învățat în această meserie.
Tehnicieni și foști jucători importanți au subliniat, imediat după remiza dinamovistă, că liderul a jucat prost, că a scăpat o ocazie, că a existat o cădere în repriza secundă și că s-au abordat prost momentele de superioritate numerică. Sorin Cârțu și Cornel Dinu nu au pronunțat nume, dar e evident că de „defecțiuni” e răspunzător omul de pe bancă. Toate sunt remarci corecte, dar aceiași specialiști n-au observat că Dinamo a „scos” 2-2 cu un adversar care, în tur, a bătut Rapid cu 3-0, CFR Cluj cu 2-0 și Steaua (în deplasare) cu 2-1. Că Pandurii este excelent instruită de Petre Grigoraș, antrenor umilit indirect și nejustificat prin comentariile „oamenilor de fotbal” care au discutat despre Dinamo ca și cum adversarii n-ar fi existat.
În campionatul unde unele echipe au jucători, dar n-au antrenori, altele au antrenori și jucători, dar n-au conducători competenți, iar destule n-au de nici unele, Gaz Metan și Pandurii sunt singurele cluburi unde se distinge ceva. Cele două au pierdut oameni importanți în această iarnă și lumea fotbalului românesc, obișnuită cu un alt mers al lucrurilor, așteaptă căderea. În logica lucrătorilor din domeniu, ardelenii și oltenii ar trebui, acum, să devină ciuca bătăilor. Nu e timp de judecăți mai amănunțite. Dar la Mediaș și Târgu-Jiu jucătorii sunt înlocuibili pentru că acolo se lucrează după alt sistem. Antrenorii au conceput un angrenaj. Echipele se ghidează după scheme premeditate, repetate la antrenamente. Pierzi o piesă – pui alta în loc și mecanismul e iar funcțional. E un stil logic, comod, practic, utilizat pe scară largă în campionatele occidentale. Și privit ca o ciudățenie în România, țara unde proiectele încep acum și se termină peste zece minute.
Decuplarea dintre prioritățile fotbalului românesc și cele naturale frapează. Umorile tot mai greu de urmărit ale lui Cristi Borcea și explicațiile bizare ale lui Ion Crăciunescu pentru greșeli de arbitraj cu altă logică se scaldă într-o atenție inutilă. După ce-i asculți pe cei doi nu rămâi cu nimic. În schimb, proiectele lui Grigoraș și Pustai se preling la periferia scenei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER