Au fost câteva triumvirate celebre în istorie și toate au sfârșit la fel. De fiecare dată, pe eroii evenimentelor respective i-a unit inițial și i-a învrăjbit, în final, același lucru: setea de putere. Mutând planul de la zbuciumul politic al Imperiului Roman la agitația măruntă din birourile dinamoviste, e interesant de văzut dacă parteneriatul din „Ștefan cel Mare” va avea alt epilog decât cel al „aliaților” Octavian – Antoniu – Lepidus. Deocamdată, evenimentele urmează – respectând, desigur, proporțiile – firul epic de acum două milenii. Badea, Borcea și Săvulescu, cei trei acționari care-și împart momentan puterea la Dinamo, s-au desprins dintr-un grup de „senatori” care, până la un punct, a încercat să gestioneze al doilea mare imperiu fotbalistic al României, după Steaua. Ca în scenariul unui remake de slabă factură după povestea de acum 2.000 de ani, Dinamo a depășit deja perioada armistițiului între cei trei și a ajuns acum în zona micilor contre de culise.
De aici înainte, pentru că suntem doar la jumătatea „filmului”, nu mai putem decât să anticipăm. Cine, dintre cei trei acționari dinamoviști, va juca rolul nefericitului Lepidus, primul scos în decor și exilat departe de centrul de putere? La prima vedere, Săvulescu pare a fi într-o poziție vulnerabilă, chiar dacă momentan face echipă cu Badea împotriva lui Borcea. Lucrurile sunt în mișcare, taberele caută să-și câștige cât mai mulți aliați înainte de ce se anunță a fi o luptă finală pentru putere. Borcea își provoacă rivalii și‑și strânge aproape clanul Becali, iar ceilalți rămân într-o defensivă activă, cu sprijinul tăcut, dar puternic, al ministerului în umbră. Toată drama, derulată pe fondul unei prăbușiri fără precedent a clubului cufundat în probleme financiare, dezorganizare, contraperformanțe și o slăbire dramatică a calității în plan sportiv.
Dar, așa cum spune însăși definiția cuvântului „triumvirat”, lucrurile nu sunt tocmai cum par, pentru că „înțelegerea, formală sau informală, prevede că toți trei trebuie să fie egali în drepturi, iar în realitate acest obiectiv n-a fost niciodată atins”. Altfel spus, unul este „mai egal” decât ceilalți. În cazul rivalității Octavian – Antoniu – Lepidus, se știe cine a fost, până la urmă, „mai egal” decât ceilalți. La Dinamo, zarurile n-au fost încă aruncate.
Pentru a încheia în același parfum de „Age of Empire”: romanii aveau obiceiul să „se scoată”, de fiecare dată, printr-o lovitură magistrală, rezolvându-și crizele interne cu câte o comoară înșfăcată de prin vecini. Dinamo are șansa azi să-i imite și aici, eliminându-i pe croații de la Varazdin și făcând încă un pas spre grupele Europa League, adică spre milioanele de euro ale UEFA care, măcar pe termen mediu, pot astâmpăra seceta de galbeni din împărăția roș-albă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER