„Îmi pare rău de tine, chiar îmi place cum joci, dar înțelege că trebuie să apere Tătărușanu, că vreau să-l vând!” Așa l-a lămurit pe Stanca patronul echipei despre cum stă treaba cu lupta pentru titularizare la Steaua. Dar cum ar fi decurs, desigur imaginar, dialogul dintre Pițurcă și oricare dintre cei cinci-șase portari români care, în acest moment, ar merita să apere la națională înaintea lui Tătărușanu? Reputația de dur a selecționerului ne poate face să credem că ori nu le-ar arunca nimic, ori i-ar expedia scurt: „Vezi-ți, bă, băiatule, de treabă, vrei să nu mai pupi națională în veci?”. Dacă băiatul respectiv are potențial (a se vedea șanse de a ajunge într‑un campionat străin) sau e impresariat de cine trebuie, discursul s-ar apropia de cel al lui Gigi: „Îmi pare rău, ai răbdare, înțelege că acum e rândul altcuiva!”.
Pentru public, discursul ar putea fi: a) „A jucat Tătărușanu pentru că era meci în deplasare”, b) „Pentru că e mai înalt”, c) „Ca să-i dau încredere”, d) „Pentru că e tânăr și de viitor”. Din diverse motive, nu s-ar găsi printre argumente cele care contează cu adevărat la națională: e cel mai bun, e în mare formă, în ultimul timp a fost titular constant la echipa de club.
Acum, că Tătărușanu a primit și ștampila de titular al tricolorilor – secvențele de contratimp cu jocul și cu atacurile belgienilor vor fi, desigur, tăiate la montaj -, treaba e făcută, CV-ul impecabil, produsul arată ca nou, e numai bun de dat la export. E doar o chestiune de timp până când va fi găsit un mușteriu suficient de neinspirat încât să creadă pe cuvânt că sub ambalajul strălucitor e o marfă corespunzătoare. Restul e o treabă de bani, mulți bani. Câți și unde ajung ei, asta nu mai e treaba noastră și nici a fotbalului românesc în general. Poate, eventual, doar a DNA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER