Omul spune multe la nervi, iar Gigi Becali era un patron de echipă nervos miercuri seară. A intervenit telefonic, să se descarce, la Sport.ro. Și acolo, în direct, la doar câteva minute după ce Steaua ratase și al doilea obiectiv major al sezonului, Becali a explicat în ce constă ruptura dintre el și restul lumii atunci când e vorba de Steaua. „Suporterii și presa vor trofee, eu vreau bani, bani, bani, bani, bani… ca să fac performanță.” Exact așa, cu o pauză scurtă între „bani” și completarea care, în context și din felul cum a fost rostită, a părut artificială în construcția frazei, ca și cum ar fi fost pusă acolo de altcineva. Și chiar așa a fost, într-un fel, pentru că prima parte a propoziției i-a aparținut lui Gigi Becali și a izvorât din adâncul concepției sale despre lume și viață, iar cea de-a doua a fost pusă acolo de rațiune, după ce vorbitorul și-a luat seama.
Secvența video cu criza de sinceritate a lui Becali nu am găsit-o pe site-ul sport.ro, dar afirmațiile chiar au fost făcute. Și pot duce la mai multe teme de discuție.
Din 2003 până în 2015, Steaua a încasat, spunea Gigi Becali anul trecut, 200 de milioane de euro. Nu vor fi fiind chiar atâția, dar banii din drepturile TV, transferuri, premiile de la UEFA, vânzările de bilete și sponsorizări tot duc spre 170 de milioane. Cât s-a reinvestit, din această sumă, în echipă? Merită spus că anul trecut, la ora confruntării cu Partizan Belgrad, Steaua avea un fond de salarii de 480.000 de euro pe lună, în timp ce sârbii – 620.000. În plus, Partizan cheltuie anual circa două milioane cu centrul de copii și juniori. Steaua nu are așa ceva decât pe hârtie.
Esența conflictului între Becali și suporterii Stelei, care miercuri au absentat de pe stadion, lăsându-și din nou echipa singură într-un moment cheie, constă chiar în această diferență de viziune. Ei, suporterii, vor performanțe, vor trofee, vor victorii cu Dinamo, vor calificări în Liga Campionilor și o trecere istorică de grupe. Vor să-și alimenteze dragostea, vor să creadă, când vin la stadion, că echipa lor poate să învingă, vor să simtă că ăia care le administrează clubul nu-i tratează ca pe o turmă bună de jecmănit. Patronul vrea un singur lucru: bani. Sigur, bani pentru a face performanțe, completează Becali după o ezitare, dar cifrele de mai sus relevă altceva. Când câștigi 58,6 milioane de euro din 2013 până în 2015 și reinvestești în transferuri doar 3,2 milioane, după cum calcula „Gazeta sporturilor” astă-vară, nu ai acoperire decât pentru prima parte a propoziției: „Vreau bani!”. Cealaltă, care vizează performanțele, devine ridicolă.
Într-un fel, tocmai voracitatea de lăcustă îl face pe Becali să nu câștige atât cât ar vrea de pe urma Stelei. Stăpânul acestui brand mănos se comportă, în fiecare sezon, ca și cum ar fi ultimul. Te face să simți că îl tratează ca pe un ultim hold-up: acum, repede, încărcați tot ce puteți și gata, că mâine nu se știe ce va fi. Inclusiv campania ratată din acest sezon își are originea în obsesia pentru profit maximal. Mai întâi, astă-vară, Becali s-a zgârcit crezând că e în postura de a se califica în grupele Ligii Campionilor fără să bage nimic. Ă‚sta ar fi fost tunul suprem, marja de profit ar fi atins cerul. Și-a lăsat finul, pe Rădoi, să vină cu bani de acasă pentru a plăti salariile, nu a adus jucătorii solicitați, dar aștepta frecându-și palmele țechinii Ligii Campionilor. Cacealmaua n-a ieșit. În iarnă, când a simțit că gluma se îngroașă, a scăpat de Rădoi și a băgat, cu regret, mâna în profitul sezonului precedent pentru un plan pe termen foarte scurt. L-a adus pe magicianul Reghecampf, care i-a promis marea cu sarea dacă, desigur, i se aduc jucătorii ceruți. Tot ce s-a întâmplat astă-iarnă a stat sub semnul provizoratului, al proiecției de azi pe mâine, al peticelii (contractul lui Marica stă mărturie). Încă o dată, s-a dovedit o politică proastă.
Suporterii au plecat de lângă echipă din multe motive. Unul dintre ele este tocmai conștientizarea minciunii în care îi ține stăpânul clubului. Să ai milioane de susținători în țară și să joci semifinala cu Dinamo cu câteva mii de spectatori în tribună, asta da, contraperformanță! An de an, nădejdea suporterilor steliști a fost că, odată cu încă un titlu și cu încă o calificare în grupele Ligii Campionilor sau ale Europa League, clubul se va întări. Au fost sezoane în care în conturi au intrat și 30 de milioane de euro. Câți bani! Și câte s-ar fi putut face cu ei! Gigi Becali i-a îmbrobodit mereu pe oameni că „domnule, atâta se poate”, adică trebuie să ne mulțumim cu o participare în grupe, acolo întâlnim echipe mult prea puternice. Știți deja teoria conspirației atât de îndrăgită de toți infractorii care jefuiesc România: „Străinii nu ne lasă, n-avem loc între bogații lumii”. Dar Steaua este ținută pe loc chiar de Gigi Becali dintr-un calcul foarte simplu și care izvorăște tot din acel „vreau bani, bani, bani, bani, bani!”. Iată de ce: dacă îți faci echipă cu care îți propui calificarea în grupe trebuie să investești mai puțin și profitul e mai ușor de făcut. Cu investiții de 1-2 milioane de euro (cel mult) în transferuri, alte câteva milioane în salarii cât de cât rezonabile, cu un antrenor decent și ceva noroc, poți atinge nivelul acela minim necesar pentru a te strecura în grupele Europa League sau chiar ale Ligii Campionilor. Acolo, chiar dacă faci zero puncte, ai un venit garantat, în sezonul respectiv, de multe milioane, plus vizibilitate pentru a vinde încă unul-doi-trei jucători (cazul Oțelul e emblematic). Pot fi minimum 6-7 milioane, dacă eșuezi în Europa League, dar pot fi și peste 20, dacă intri în Liga Campionilor.
În schimb, o țintă precum trecerea de grupe presupune bătăi de cap și ceva cunoștințe: investiții net superioare în transferuri și salarii, o organizare și profesionalizare a personalului din club și un risc sporit. Poți atinge obiectivul și răsplata va veni, dar dacă nu ajungi în semifinale sau în sferturile de finală. Dar se poate să ratezi sezonul și atunci trebuie să-ți asumi pierderea. Și, eventual, să încerci din nou la anul. Acest efort ar da satisfacție și sentimentul împlinirii suporterilor care-ți cumpără biletele la meci, dar n-ar mai garanta „bani, bani, bani, bani, bani”. Așa fac cluburile medii din Europa, care își propun mereu, în nebunia lor – precum suporterii invocați de Becali miercuri seară -, să urce încă o treaptă a performanței. Galatasaray, Fenerbahce, Șahtior, Dinamo Kiev, Olimpiakos, ȚSKA Moscova, Spartak, Sporting Lisabona, FC Basel vor să obțină un rezultat mai bun decât în cel precedent. Uneori reușesc, alteori nu, dar din acest efort continuu rezultă un progres care le permite să spere că, într-o zi, vor da lovitura. Și unele dintre ele chiar au reușit acest lucru. Să ne amintim că, acum 10 ani, Șahtior Donețk era o glumă pe lângă Steaua. Acum e invers, iar explicația nu rezidă doar în diferența de avere dintre Ahmetov și Becali. Primul a băgat cu adevărat bani, a adus profesioniști, a reinvestit ce a venit din transferuri și de la UEFA și a ajuns unde e acum. Celălalt și-a tratat clubul ca pe o oaie de muls. I-a dat nutreț atât cât să nu moară de foame, i-a luat mieii, laptele și lâna, iar profitul l-a băgat în îngerii de aur de la Palat și în Maybachul cu care îl vedeți defilând la stadion.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER