Cel puțin trei bombe au fost detonate marți dimineață la Bruxelles, în aeroport și la metroul din capitala Uniunii Europene, bilanțul momentan fiind de 34 de oameni morți și alte sute răniți. Teroriștii musulmani care (s-)au aruncat în aer au făcut-o în timp ce autoritățile din Belgia și din Vestul Europei, în general, se aflau în stare de maximă alertă. De săptămâna trecută, atât guvernul Belgiei, cât și cel al Franței au anunțat în fiecare zi că „se pregătesc acțiuni teroriste”, iar Bruxelles funcționa sub cod roșu de securitate.
Cu toate acestea, valul de atentate care a provocat un carnagiu la doi pași de principalele instituții ale Uniunii Europene s-a desfășurat nestingherit. Există surse care afirmă că autoritățile au avut informații despre iminența atentatelor, dar nu au știut cum să le interpreteze și nici să le prevină eficient. Scenariul este, în linii mari, asemănător cu ce s-a întâmplat astă-toamnă, în Franța. Desfășurarea întâmplărilor arată că atentatele au fost plănuite din timp, au implicat un număr mare de teroriști, o organizare eficientă și atentă. Anul trecut, specialiștii antitero din Israel explicau că, pe lângă sinucigașii care s-au detonat la „Stade de France” și au mitraliat lumea la sala de concerte „Bataclan” din Paris au existat cel puțin alte câteva zeci de complici, într-o structură complexă desfășurată pe paliere: coordonatorii acțiunii, cei care au asigurat armamentul, care i-au dus pe asasini, alții care au asigurat comunicarea și coordonarea, o altă rețea care, răspândită în oraș, a monitorizat mișcările forțelor de ordine. Ce s-a întâmplat la Bruxelles marți, când – de data asta – toată lumea știa că se pregătește ceva cumplit, ridică din nou problema evenimentului care ar urma să înceapă în Franța peste doar trei luni: Campionatul European ediția 2016.
Sute de mii de oameni din toată lumea vor veni la competiția unde, în premieră, participă 24 de țări. Vorbim de 9 orașe răspândite de-a lungul și de-a latul Franței, de la Nord (Lille și Lens) la Sud (Marsilia) și de la Vest (Bordeaux) la Est (Lyon). Va fi o mișcare browniană de proporții uriașe, experiența precedentelor competiții similare ne avertizează că așa va fi. Zeci de mii de persoane intrate în țară în doar câteva ore, mișcându-se necontrolat în fiecare zi, în direcții opuse, cu avionul, trenul, mașinile, autobuzele, pe jos, cu bicicleta. Franța va fi plină de oameni cu rucsaci în spinare, cu bagaje de mână, cu genți, cu huse acoperind trepiede sau altceva. Vor lua cu asalt metroul, străzile, hotelurile, aeroporturile.
Totul, într-o Europă unde milioane de oameni despre care nu se știe nimic, refugiați sau nu, au intrat în ultimii ani. Autoritățile germane au anunțat deja acum o lună că au pierdut urma a peste 130.000 dintre migranții veniți începând din 2015, iar despre alți circa 400.000 nu știu absolut nimic – cum îi cheamă, ce vârstă au, de unde vin, cu ce s-au ocupat înainte să intre în Europa. De-acum, e clar că printre milioanele care au luat cu asalt continentul se numără și teroriști disimulați în mulțimea refugiaților. Forțate de realitate, guvernele au recunoscut situația.
La fel de clar este că actuala organizare a Occidentului este ineficientă în lupta cu acest nou tip de inamic, terorismul. Începând din ianuarie 2015, o dată la câteva luni, cu regularitate, malul de morți crește.
Ce se va întâmpla la Euro? Cum va fi asigurată siguranța a sute de mii de oameni în condiții excepțional de grele, când Occidentul nu reușește acest lucru acum, într-o situație normală?
Ni se repetă, după fiecare catastrofă, după fiecare salvă de bombe detonate pe stadioane, la metrou, în aeroporturi și pe străzi, să stăm liniștiți la locurile noastre. Că viața trebuie să meargă înainte, că nu trebuie să ne predăm în fața terorismului. Cei care ne îndeamnă să ne purtăm ca și cum nimic nu s-ar întâmplat o fac de la loc sigur. Premierul Belgiei și-a ținut discursul în care asigura că se luptă ferm cu terorismul dintr-un buncăr aflat la o adresă necunoscută, unde fusese dus în regim de urgență la primul semn că Bruxelles e sub atac. Ni se spune că Euro 2016 trebuie să se țină cu orice preț, că astfel le dăm semnalul teroriștilor că nu cedăm, că nu acceptăm să fim îngenuncheați. Dar aceste decizii, aceste chemări, sunt făcute de oameni care nu riscă nimic. Care nu intră pe stadion laolaltă cu mulțimea, care nu merg cu metroul și nu zboară cu curse de linie.
Dar paradigma e greșită. Oamenii sunt chemați să-și reia traiul normal înainte ca pericolele să fi fost îndepărtate. Ba, din contră, amenințarea crește pe zi ce trece, iar cei care trebuie să o înlăture sunt, în mod clar, incapabili să reacționeze eficient. „Franța e în război”, spune Francois Hollande. „Europa e în război”, supralicitează premierul belgian. Deci, război. În acest context excepțional, europenii sunt chemați laolaltă, într-un eveniment care va oferi o țintă irezistibilă și facilă inamicului.
Ce nu ni se spune este că Euro 2016 are o dimensiune economică. Nu ni se spune că amânarea sau anularea competiției ar costa miliarde. Că ar însemna pierderi uriașe pentru UEFA și firmele partenere, pentru televiziuni, pentru industria hotelieră, pentru comercianți, pentru statul francez.
Și nu ni se spune nici cine va răspunde când bombele vor exploda în iunie în trenuri, în metroul parizian sau pe stadioane. Din perspectiva celor care ne spun că „trebuie” să mergem înainte, iar Euro să aibă loc, pare să merite riscul. Între potențialele sute de morți anonimi și miliardele de euro care le vor intra în conturi, alegerea e clară.
Ce urmează? Dumnezeu cu mila. Nu ne rămâne decât să sperăm că teroriștii islamiști iubesc și ei fotbalul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER