Se poate vorbi, după Steaua – CFR 1-1, despre ghinion. Sau noroc, în funcție de echipă. Șansa le-a întins o mână clujenilor după ce îi persecutase cu Dinamo. Iar Steaua, echipa logodită de-o veșnicie cu norocul, a fost nevoită să se descurce singură timp de 90 de minute.
Se mai poate vorbi și despre revanșe. A lui Beto, portarul oaspeților, după gafele din etapele trecute. A lui Mihai Costea față de restul lumii. „Foarfeca” fabuloasă cu care olteanul și-a salvat echipa de la înfrângere ar fi trebuit să-l reabiliteze. Orgoliul lui Mihai nu s-a mulțumit însă doar cu atât, iar emoțiile de după golul anului s-au transformat într-o izbucnire răutăcioasă. Atunci când atacantul s-a ferit de îmbrățișarea coechipierilor ca să sprinteze spre spectatori pentru a-i înjura a devenit clar că „Papanași” cel mic rămâne un corp străin pentru Steaua.
S-ar putea discuta și despre starea proastă a gazonului pe un stadion magnific, despre pendularea celor aproape 40.000 de oameni din tribune (entuziaști în momentele bune ale favoriților și tăcuți atunci când jocul nu mergea) și despre civilizația de pe Arena Națională.
Dar toate acestea sunt secundare. Steaua de acum începe să semene cu antrenorul său. Entuziastă, gata de atac, din ce în ce mai bine înfiptă pe picioare. Jucătorii au început să tragă des (și să nimerească poarta!) de la distanță, așa cum făcea Ilie pe vremuri. În același timp, lipsa de premeditare a acțiunilor ofensive și lacunele din apărare sunt evidente. Latovlevici a fost un marfar pe lângă TGV-ul Sougou. Emeghara arăta deja, în minutul 60, ca un bătrânel traversând o trecere de pietoni printre șoferii nepăsători. Kapetanos a reluat decisiv, cu capul, dintre doi fundași centrali care n-aveau voie să piardă tocmai duelurile aeriene. Steaua este o echipă ruptă în bucăți. Tănase pierde mingea și apoi se uită senin, cu mâinile-n șolduri, cum colegii se străduiesc să-i repare gafa. Bourceanu se sperie când trebuie să tragă la poartă. Marcatorii fug de coechipieri ca de niște ciumați după ce înscriu. Aici e o problemă. Pe care Ilie Stan nu pare să știe cum s-o gestioneze. Așa cum antrenorul nu știe cum să joace atunci când are superioritate numerică.
CFR a încercat o tactică vicleană, de pândă. La Cluj sunt fotbaliști buni, mult peste media campionatului. Dar și un antrenor care nu-i organizează. Nesincronizări între compartimente, o apărare mereu improvizată, greșeli de așezare în teren și de abordare a jocului. Privindu-l pe Peralta, e greu de explicat cum a putut face parte, cândva, din lotul celor de la Inter Milano. Weldon arătase, în etapele trecute, că este un fotbalist cu calități. Sâmbătă a ținut să sublinieze și ce n-are: discernământ.
Steaua și CFR sunt două formații aflate, probabil, la 40 la sută din potențialul maxim, cu disponibilitate la efort și destui jucători talentați, dar dezorganizate și, uneori, prea nervoase. Despre ce n-are rost să vorbim: arbitrajul. Balaj a prins o zi proastă. Dar nu a furat Steaua. Mureșan trebuia eliminat mai devreme, pentru cotul aplicat lui Tănase. Însă doi oameni dați afară de la CFR în minutul 84 și, apoi, cinci minute de prelungiri ar trebui să fie un argument suficient ca să limpezească lucrurile pentru orice om întreg la cap. Un arbitru care vrea să fure pur și simplu nu arbitrează așa!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER