…de ce mă uit eu la meciul ăsta? A, da, e un fel de obligație profesională. Pe ecranul televizorului curg imagini de la Oțelul-Iași. E repriza a doua. Cineva dă o „lumânare”. Mingea are o traiectorie previzibilă, aproape verticală, uite!, un om în tricou verde se pregătește să degajeze, nu vrea s-o lase să cadă. Se poziționează îndelung, își revizuiește locul în teren o dată… Încă o dată… Să vezi ce bubuială vine. Ce-i asta? Fotbalistul nostru, care pare că premeditează degajarea asta încă de la începutul meciului, ratează mingea. N-o nimerește. Dă pe lângă. Balonul sare aiurea, din dansul care urmează, cu jucători care încearcă să protejeze mingea fără să-și propună s-o lovească, rezultă un aut.
Trec minutele, parc-am fi în Harry Potter-al-nu-știu-câtelea și la Galați e jocul ăla pe mături zburătoare, mingea e Hoțoaica aurie pe care nimeni nu reușește s-o îmblânzească. Pe margine, în public, trebuie că se ascund și niscai vrăjitori care n-au de lucru și râd de jucători făcându-le mici farmece, ca să-i pună în posturi caraghioase. Doar doi protagoniști, ambii de la Galați, par să înțeleagă cum stă treaba cu fotbalul: Cernat și încă unul de culoare. Consult lista: e portughezul Helder Tavares. În rest, particulari dotați cu ghete, chiloți și tricouri de diverse culori și prezentați publicului larg drept fotbaliști.
…mai e un pic. Tot 0-0. Sau, mai degrabă, nimic la nimic. Pe teren nu există nici tactică, nici tehnică, nici idei, nici nimic. Oamenii ăștia greșesc până și preluările. Pe vremuri, pe la Divizia C se mai întâmpla să se facă vreunul de râs și rata stopul. Ceilalți îl taxau repede: „Ce, te-a mușcat de gât?”. Sau, și mai rău: „Pune-i, bă, mânere!”. Mă tem că, în cazul de față, cetățenii din teren nu s-ar descurca nici cu soluția asta, a mânerelor.
Mă minunez cât de slab e Iașiul. Și totuși, conduce în clasamentul returului. Mă uit iar pe program: 3-0 cu Viitorul, 1-0 cu Gaz Metan, 2-0 cu Petrolul, 1-0 cu Astra. Din cele patru victime, două – Petrolul și Astra – sunt de top 4. Cu victoriile astea, moldovenii s-au săltat miraculos mult peste linia retrogradării. Ridic iar ochii spre ecran. Ultimele secunde din 93 de minute trecute degeaba. Nu există nicio logică: realitatea de pe gazon e paralelă cu realitatea din clasament. Curat Zona Crepusculară: adevărul e dincolo de noi…
Dacă fotbalul românesc ar fi un tren, călătorii care s-au urcat, la un moment dat, de bună-voie ar trebui să tragă acum semnalul de alarmă și să coboare repede: așa n-ajungem nicăieri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER