FORMĂ‚ FĂ‚RĂ‚ FOND. Pe 28 mai 2009, ca și în alte ocazii, Oprescu și Boc s-au dus „la ștaif” în vizită pe șantierul Arenei Naționale. De seriozitatea cu care au tratat problema cei doi se leagă prețul final al stadionului și felul în care se prezintă acum. FOTO: Mediafax
Era prin mai 2009, Oprescu câștigase în toamna precedentă, după trei încercări, primul mandat în fruntea Bucureștiului și, gospodar, își pregătea deja campania pentru următoarele alegeri. Se anunțase, cu surle și trâmbițe, o vizită comună a primarului și a premierului Emil Boc, cei doi urmau să-i impulsioneze lucrările care „rămăseseră în urmă cu 20 de săptămâni”. Din vina constructorilor, desigur. Ziariștii au ajuns mai devreme – era cald, era praf pe șantier, basculantele roiau printre macarale și escavatoare – și au găsit arhitecți și ingineri mulțumiți de inspecția înaltelor fețe. „În sfârșit, ne vom lămuri dacă vor să facem stadionul cu acoperiș sau fără. Stăm în loc de luni bune, nimeni de la Primărie, care este beneficiara lucrării, nu ne răspunde la întrebare. Și asta ne ține în loc. Nu putem trece la structura de rezistență fără să știm clar ce se dorește, acoperișul cântărește foarte multe tone, e vorba de proiectare aici. Într-un fel construiești stâlpii de susținere dacă nu faci acoperiș, altfel îi construiești dacă mai adaugi o suprastructură”, le explică jurnaliștilor unul dintre șefii lucrării. În lipsa oficialităților, ei, reporterii unui ziar, sunt primii cu care inginerul discută acest „detaliu” decisiv. Omul pare mulțumit că îi ascultă cineva oful. Dar e bine, în curând vor veni domnii Boc și Oprescu, acum nu vor mai fi intermediarii care stau între factorii de decizie și constructori, lucrurile se vor lămuri cu siguranță.
E după-amiază. Cu o întârziere de câteva ore, lungul șir al limuzinelor din coloana oficială descinde în trombă în gura șantierului. Între timp, au venit și televiziunile, deci vizita poate să înceapă.
Din mașini coboară, fâșneți, Sorin Oprescu, primarul Bucureștilor, și Emil Boc, fost și viitor primar de Cluj, momentan premier al României. Oprescu e jovial, are alură de doctor aflat la inspecția de dimineață prin saloane. Primarul e drept și plin de vervă, nu pare încă ros de bolile nenumărate care, peste ani, îl vor împiedica să execute arestul preventiv. Și Boc e verde, aproape că nu te-ar surprinde să-l vezi punând mâna pe cazma. Dar nu pune.
În jurul lor roiesc flăcăi discreți, oamenii în negru cu căști minuscule în urechi. Alaiul e întâmpinat de puhoiul camerelor TV și de constructori cu zâmbete crispate: acum e-acum!
Boc și Oprescu sunt însă grăbiți, e deja târziu. Merg în pas sportiv, dar nu foarte tare, fotografii și cameramanii trebuie să prindă cele mai bune unghiuri. Dau din mâini, explică, nu e timp să și asculte. Inginerii din jur, care-i însoțesc, au rolul lor: se încadrează bine în decorul vizitei de lucru.
Boc pleacă primul, după ce s-au tras suficiente cadre cu el în prim-plan și mormanele de pământ în fundal. Oprescu se îndreaptă și el spre ieșire, cu inginerii cârd în urmă. În drumul spre mașină au întins pe jos, în praf, niște planșe mari cu schema viitorului stadion: vor discuta aplicat cu primarul, pe cifre, nu așa, pe vorbe. Doar e doctor, e serios, știe cum se fac treburile temeinic!
„Doctorul” trece însă ca un taifun pe lângă planșele abandonate. „Domnule primar, cum rămâne cu acoperișul?”, fac o ultimă tentativă constructorii. Cel invocat dă din mână, peste umăr, în timp ce urcă în limuzina neagră: „Lasă, bă, faceți voi stadionu” și la urmă vedem noi dacă-i punem și acoperiș!”.
Mașina demarează în trombă, ridicând în urmă un nor de praf. Rămas în fața planșelor de pe pământul crăpat, inginerul mormăie nedumerit, privind coloana care stârnește colbul: „Păi, nu merge așa…”.
P.S. Primarul s-a hotărât, până la urmă, să pună acoperiș. S-a întâmplat în toamna lui 2009, la câțiva ani după ce se luase hotărârea ridicării stadionului și la șase luni după evenimentele povestite mai sus. Peste alți doi ani, încolțit de ziariști pe subiectul majorării necontrolate a costurilor anunțate inițial, Sorin Oprescu descoperea și fleacurile cu care-l sâcâiseră constructorii: „Prețul stadionului nu s-a dublat. Acoperișul, normele UEFA din 2009 și sistemul BigBrother nu erau în proiectul inițial. Astfel se justifică majorarea costurilor de la 119 milioane de euro la 146 de milioane de euro„.
Prețul final (și real) al Arenei Naționale a fost de 235 milioane de euro, cu aproape 100 de milioane mai mult decât garanta Oprescu. Asta nu a împiedicat însă ca duminică, 28 septembrie 2015, în tribunele de pe Arena Națională să plouă torențial chiar prin tavanul plătit atât de scump.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER