Privind convoiul ăsta al oamenilor de paie târându-se speriați spre DNA, priveliștea fotbalului românesc asaltat de procurori începe să semene cu deșertul libian. Până la urmă, orice Colonel, sau Naș, află că nu e Dumnezeu, oricât de atotputernic s-ar crede. Să calci pe cap o lume întreagă decenii la rând, să râzi de toți, să dai cu tifla puterilor străine de fotbal, indiferent că se numesc Justiție, Suporteri sau Politică, să te aliezi cu cei de teapa ta, să prosperi când ceilalți suferă, să-ți creezi propriul sistem perfect de imperfect. Să exploatezi discreționar zăcămintele de talent ale unui neam întreg, să le secătuiești pentru ca tu și banda ta să vă îngrășați și să pozați în glorioși oameni de afaceri. Să faci toate astea și să te trezești acum atât de vulnerabil!
După ce te-ai iluzionat că poți decide, demiurgic, cine are dreptul să trăiască în fotbal și cine să fie dezafiliat pentru că așa vrei tu, constați că, de fapt, nu ești nici singurul, nici cel mai puternic. Aliații care te-au adus la putere nu mai sunt sau nu te mai vor acum. Ți s-a șubrezit puterea, slugile fug sau au ajuns deja după gratii, acum ai rămas doar cu o mână de fideli și cauți o cale de scăpare. Ai face orice ca să te salvezi, i-ai sacrifica pe ceilalți și ți-e teamă că ar putea s-o facă ei primii, înaintea ta. Acum vă mai țin împreună frica și vina comună, însă cercul se strânge. Zâmbetul se transformă în rictus, te trec pentru prima oară fiori și nu-ți mai arde de grătare sau de bășcălii. Nu înțelegi ce se întâmplă, pentru că ești același și lumea se schimbă, deși tu ai dat ordin să rămână la fel.
Dar cel mai mult te înspăimântă că nu știi cum se va termina. Asta ar fi culmea: tot bănetul, toate funcțiile, toată puterea, ca să sfârșești târât afară dintr-o gaură de șarpe de Mititelu, în huiduielile mulțimii?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER