„Șumi, mă ajuți?”

Păstrați undeva, într-un colț de șifonier sau într-un folder, articolele care apar zilele acestea în ProSport despre felul în care s-a încolăcit mafia pariurilor în jurul fotbalului românesc. Peste ani veți avea ocazia să confruntați dezvăluirile făcute acum de Costin Ștucan și Costin Negraru cu autodenunțurile tardive ale multora dintre protagoniștii articolelor din aceste zile. Inocenții care spun acum „nu știu”, „n-am văzut”, „n-am făcut” vă vor privi în ochi și vor spune, la fel de nonșalant, că „așa erau vremurile”, „toți făceau”, dar „acum nu se mai face”. Normal, în 2020 nu vor mai fi blaturile din 2012, pentru că nici acum nu mai sunt blaturile din 2002. Sunt altele.
Colegii mei tratează azi subiectul Marius Șumudică. Personaj inteligent, fost fotbalist de valoare rămas acum, ca antrenor, la fel de imprevizibil precum în urmă cu ani. Șumi a rămas în istoria fotbalului nostru cu replici antologice. Pe când juca la Sportul, în timpul unui turneu efectuat în Italia pe banii lui Mircea Lucescu, un ziarist din vechea gardă l-a abordat pe Șumudică într-un magazin. „Ia uite, Șumi, ce pantofi frumoși!”, l-a luat, pe ocolite, „atârnătorul”. „Da, bre, sunt frumoși!”, a făcut pe neștiutorul fotbalistul. „Uite, sunt și la reducere… Nu costă decât o sută de dolari…”, a insistat pomanagiul. „Da, ai dreptate, dacă-ți plac, ia-i!”, s-a ținut tare atacantul. Până la urmă, veteranul și-a pierdut răbdarea: „Șumi, mă ajuți?”. Șumudică a răspuns senin: „Da’ ce vrei, bre, să-i fur?”.

Acum, Șumi e antrenor. A fost pe banca Farului, a Rapidului, a Astrei. Momentan e la Brașov, dar așteaptă întoarcerea în Giulești. A obținut rezultate bune și proaste, și-a dat pantalonii jos la o conferință de presă, s-a înfrățit cu galeria rapidistă, a recunoscut că-i plac jocurile de noroc. A antrenat și Progresul București într-un timp în care se zvonea că salariile jucătorilor se plăteau din câștigurile la pariuri. Se întâmpla demult, acum vreo cinci ani, în liga secundă, pe când flagelul nu urcase abrupt către elita fotbalului românesc.

Oamenii din interiorul sistemului spun că, o dată intrat în horă, cu greu mai poți ieși: „Vin croații după tine dacă rupi tăcerea sau nu execuți ordinele”. Sună înfricoșător, dar în lumea lor, a Jucătorilor, totul se învârte în jurul adrenalinei. Și a datoriilor.