Tăcerea care urlă

Redactor:
Matei Udrea
Că România va ieși sau nu biruitoare din „dubla" cu Luxemburg și Franța are, până la urmă, mai puțină importanță.

Că România va ieși sau nu biruitoare din „dubla” cu Luxemburg și Franța are, până la urmă, mai puțină importanță. N-avem de ce să ne amăgim: naționala nu are valoare și nici nu merită să se califice la Euro 2012. Esențiale sunt, în acest moment, semnalele pe care le emit FRF și selecționerul Victor Pițurcă. Iar aici sunt probleme.
Poate că Sânmărtean este, într-adevăr, accidentat. Poate că Pancu nu mai poate face față la nivel internațional. Poate că nimeni de la Gaz Metan n-are valoare. Poate că Dinamo, liderul Ligii I, n-are ce oferi tricolorilor. Poate că Rapid și Vaslui nu pot da, împreună, mai mult de un singur fotbalist la lot. Poate că nici Oțelul, campioana României, nu e suficient de tare. Poate. Dar: Mititelu spunea, în nebunia lui, că Universitatea Craiova a fost desființată pentru a-i fi furați jucătorii, iar Pițurcă a jucat un rol decisiv în această poveste. Credibilitatea fostului patron al Științei este nulă, însă de la Astra, locul 10 în
Liga I, sunt convocați la lot jucători după ce Silviu Lung junior, Găman și Bărboianu au poposit acolo. Steaua, care i-a luat pe Prepeliță și frații Costea, are nu mai puțin de șase internaționali (plus Chiricheș, care a semnat deja cu roș-albaștrii). Pentru Pițurcă, Bogdan Stancu, tras pe linie moartă la Galatasaray, dar impresariat de frații-impresari, e o soluție în atac. Marius Niculae și Daniel Pancu, în vârf de formă și infinit mai experimentați, nu sunt însă variante viabile și nici consiliați de cine trebuie. Se vorbește de întinerire, dar sunt chemați Gigel Bucur (31 de ani), Ovidiu Petre (29 de ani) și Costin Lazăr (30 de ani). Acestea sunt faptele.
Acum, vorbele. Porumboiu spunea, acum câteva săptămâni, că mai mulți fotbaliști au fost avertizați să nu semneze cu Vaslui, dacă mai vor să fie convocați. Dorinel Munteanu se declara dezamăgit că nimeni de la Oțelul nu mai intră în vederile noului selecționer. Dinu Gheorghe e ironic: se aștepta să nu fie convocat nimeni de la Rapid și mai mulți jucători de la Astra, „pentru că acolo se fac antrenamente bune”…
Și încă un amănunt. Ultimul, dar poate cel mai relevant: dinspre clanul Becali urlă o tăcere care nu prevestește nimic bun…

Redactor:
Matei Udrea
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ianis Hagi, gata de transfer!
Ianis Hagi, gata de transfer!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Lovitură mare pentru FCSB! Andrea Compagno, pe punctul de a semna cu marea rivală din Superliga
Lovitură mare pentru FCSB! Andrea Compagno, pe punctul de a semna cu marea rivală din Superliga
Surpriză uriaşă! Andrea Mandorlini este aproape de o revenire şocantă, la o lună după ce a fost la un meci din Superliga: cu ce club negociază
Surpriză uriaşă! Andrea Mandorlini este aproape de o revenire şocantă, la o lună după ce a fost la un meci…
Cum arată casa în care locuiește Andreea Marin! Imagini senzaționale cu vila luxoasă: cadă în dormitor și o grădină ca-n filme
Cum arată casa în care locuiește Andreea Marin! Imagini senzaționale cu vila luxoasă: cadă în dormitor și o grădină ca-n…
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
E legal să depășești limita de viteză pentru a evita un pericol?
E legal să depășești limita de viteză pentru a evita un pericol?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×