Într-una dintre emisiunile Eugeniei Vodă, Dem Rădulescu a întors reflectorul și către una dintre fețele nevăzute ale vieții de artist: „spectatorul habar n-are ce e în sufletul tău, că ești și tu om, că ai durerile tale, necazurile tale, că ultimul lucru pe care poți să-l faci în acel moment e să joci un rol într-o piesă de comedie…”
Miercuri, în returul cu războinicii stepei Sânmărtean a părăsit terenul în minutul 12. După grimasă și mâna care palpa zona coastelor părea să acuze o lovitură acolo. Durerea era de fapt localizată cam cu vreo două palme mai sus. La inimă. Durerea adâncă era cu adevărat în suflet. Săptămâna trecută, contra Craiovei, Sânmărtean seducea iarăși cu pasele sale briliant. A jucat, a înscris, a fermecat galeria ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Se întâmplase însă. Și atunci avea sufletul răvășit de diagnosticul medical sumbru al soției. Abia după, am aflat toți de durerea familiei Sânmărtean. Îți vine uneori să urli, să răcnești în gura mare, dar nu e totuși o suferință pe care ai vrea s-o afle toată lumea.
În adolescență, decizia argentinianului Luque mi se părea unica rațională. De la Cristi Țopescu, comentatorul TVR-ului la Mundialul argentinian din ’78, am aflat că vârfului lui Menotti îi murise fratele cu o zi înaintea partidei cu Franța, mi se pare. I-a ținut companie lui Kempes în atac tot meciul. Atunci îl asemuiam unui gest îndrăzneț de devotament, acum mi se pare mai degrabă o nebunie, un risc inutil. Mai ales pentru echipă. Chibiții de la noi, de pretutindeni văd de obicei în jucători doar niște roboței și doar câteodată descoperim, cu toții, că și ei sunt plămădiți ca și noi, din care, oase și suflet. Mai ales atunci când îi vedem la emisiuni TV chinuindu-se cu câte un tratament costisitor pentru copilul cu probleme sau când își înalță după un gol înscris degetul arătăror către cer în memoria unui părinte dispărut.
Miercuri, Sânmărtean a rezistat doar 12 minute. Era deja 1-0 pentru Steaua, iar motoarele turau deja către play-off. După gol, Chipciu a fluturat un tricou cu dedicație pentru sora mai mică. La mulți ani, Bianca! De ce nu, poate că tot o dedicație pentru soție, pentru familie sunt și cele 12 minute ale lui Sânmărtean. Fără vreun tricoul pregătit și arătat către camerele TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER