Nu poți să încerci altceva decât să te întrebi, neputincios, descumpănit, de unde oare au apărut aceste figuri bizare, controversate, cu CV-uri slinoase, care-și zic patroni de club, investitori în fotbal?! De parcă nu ajungea murdăria din fotbalulul de când e el fotbal, ne mai trebuia și mizeria lor din lumea afacerilor. Lumea „aventurierilor” cum îi etichetează Mircea Lucescu. Am luat la preț de matineu proorocirea lui Dragomir, dar iată că ne îndreptăm ferm și țanțoș către „Liga insolvenților”. Cu Dinamo new-entry.
Cu un an și ceva în urmă se prăpădea Vasile Ianul, preț de aproape un deceniu președintele lui Dinamo, punte între un regim și celălalt. Ultimele rânduri despre Ianul în presă l-au zugrăvit mai degrabă în gri-închis, plumburiu. Câte n-a făcut și câte n-a mai dres la Dinamo. Înainte și după ’89. Păi, dragi chibiți dinamoviști, Ianul pare acum un monument al acurateții financiare, un contabil pedant, riguros căruia toate calculele îi ies la zecimale prin comparație cu cei care au împlinit „jaful deceniului” la Dinamo, după cum pretinde Negoiță. Care, totuși, e și el cotă parte din afacerea cu milioanele de euro rătăcite pe unde nici nu te duce gândul, de au ajuns s-o caute pe Dinamo și portăreii din Uruguay.
Să nu încurcăm borcanele. Poate că Negoiță și-a cam bombat pectoralii cu cele 14 milioane de euro investite până acum. Poate. Cât a investit însă până acum a investit aproape exclusiv în datoriile lui Badea, Borcea și Turcu – de la ANAF până în Uruguay – și doar niște firimituri în new-Dinamo cu Rotariu și Lazăr. Acum, în buza prăpastiei, poate că nu mai contează proporțiile, dar, ca să nu fie dubii, „jaful deceniului” e confirmat involuntar chiar de către Turcu, unul dintre foștii acționari: „Negoiță știa prea bine în ce se bagă”.
Carevasăzică Negoiță să nu mai facă pe niznaiul doar era în gardă de la bun început cu prăpădul lăsat în urmă de Borcea și compania. Dacă un chiriaș îți pleacă din casă cu chiria neplătită cine știe de când și cu restanțe la întreținere pe câteva luni, îl cauți și-n gaură de șarpe. Turcu, între alții, aproape că a stins lumina la Dinamo și acum e mai globiu ca nicicând. Pe el nu-l caută nimeni. C-așa-i în fotbal. În loc de concluzie. Statistica amicului Răzvan Toma nu lasă loc la cine știe ce nuanțări: cu Turcu în lojă Dinamo abia dacă strângea câteva sute de spectatori. Cu Negoiță au fost și peste 40 de mii în tribună (coregrafia bașca). Nu se călcau în picioare pentru Țucudean, Rotariu ori Filip, ci pentru că adulmecau un suflu nou la Dinamo. Le era de-ajuns.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER