Așteptându-l pe Daum

Am ajuns să nu mai știm la ce să ne așteptăm de la dubla naționalei cu Armenia și Kazahstan. Debutul temător al lui Daum pe banca selecționatei ne-a băgat în ceață, ne-a dat peste cap ierarhiile tradiționale, ezităm parcă să mai sperăm la cine știe ce ispravă. Am știut dintotdeauna că nu suntem buricul pământului în fotbal, dar chiar am ajuns oare să ne facem griji mai mult decât e cazul pentru un pârlit de meci cu Muntenegru, acasă?! Să înțelegem că o victorie cu Georgia sau Belarus ar fi azi cel mai nimerit prilej ca să rânduim mesele în curte de petrecere și să tăiem toate orătăniile din ogradă?!

Poate că e o exagerare, poate nu. Oricum am lua-o, cum am putea traduce oare prudența exagerată de la debutul lui Daum, cu trei mijlocași cu sarcini defensive încă din start? Toți prețuim dăruirea lui Săpunaru sau abnegația lui Hoban, numai că niciunul dintre cei doi nu va putea dribla vreodată precum Stanciu sau Bogdan Stancu. Fișa postului și a harului. E încă un mister de ce i-a fost mai teamă lui Daum: de revenirea sa în fotbal sau de un eventual pas anapoda al naționalei la startul preliminariilor?    

S-au aprins două beculețe de atenționare după partida de la Cluj. Nici timpul nu i-a fost un aliat, dar Daum nu a avut flerul să ne ghicească. Probabil că a luat de referință ultimul dezastru de la Euro, 0-1 cu Albania. Cam pe acolo ar fi tricolorii. Nimic mai fals. Tradiție statornicită de generația lui Torje, naționala era deja plictisită și cu mintea hai-hui dinaintea primului fluier din Franța. Doar banii de calificare se împărțiseră deja, nu?

Daum pare destul de destupat la minte, receptiv. E exclus atunci să nu fi luat aminte la remarcile lui Ionuț Badea, unicul supraviețuitor al vechiului staff tehnic. Despre lot, stil, particularitățile jucătorilor, aerul din vestiar. Să fim rezonabili, oricât ne-ar tuna și ne-ar fulgera, nu suntem totuși cu naționala în ultima urnă europeană. Una la mână.                                                                                                            

A doua: cel mai mare pericol ar fi ca Daum să se muleze după noi și nu viceversa. Carevasăzică s-o lase mai moale treptat și cu rigoarea cantonamentelor, și cu disciplina tactică. După inconfundabilul „lasă, bă, că merge și așa!” Ar fi un adevărat dezastru să-i auzim iarăși pe bombănitorii de serviciu: hm, a venit neamțul ăsta să ne învețe cum să mâncăm cu lingurița! Da, exact acesta e și motivul pentru care am apelat la neamț. Să ne învețe cum și când să folosim lingurița.