Atât poate Negoiță

Dinamo e iarăși măcar cu un pas, doi în urma celorlalte. Poate doar Timișoara să-i facă ceva concurență în planul incertitudinilor, semnelor de întrebare în acest moment. Numai la Poli ușile par la fel de vraiște. Mai pleacă un jucător azi, vin doi mâine etc. Timișoara are măcar scuza că a fost luată cu arcanul în prima ligă. E mijlocul lui septembrie, adică jumătatea turului, iar Dinamo își tot prezintă colecția de toamnă, ultimele achiziții. L-am văzut câteva minute pe Nemec, curând vor debuta și ceilalți. Iar în iarnă, precum în iarna trecută, se vor mai schimba o dată liniile.

Tot ce se întâmplă acum la Dinamo trebuia să se întâmple astă-vară, înaintea startului sezonului. Plecarea lui Mevlja, între alții, aducerea lui Nemec. Primenirea lotului. Până și radierea din scriptele primei echipe a lui Gnoheere și-ar fi avut rostul, dacă așa ceva ar avea vreodată rostul, în intersezon, în perioada transferurilor. În vară, dialogul Dinamo – Gnoheere părea o negociere pentru prelungirea contractului. Acum are iz de șantaj. Nu semnezi, nu mai joci pentru că, sâc, nu mai poți semna cu un alt club. Acum e o tărășenie fără cap și fără coadă. Din care cel mai mult de suferit o are imaginea lui Dinamo. Nu e deloc greu de intuit cum se văd toate din biroul lui Negoiță. De afară se vede însă altcumva, diferit, după cum povestea în vară Andone, în urma unei alte încercări eșuate de a transfera din Portugalia: „cineva ne poartă sâmbetele. Ne-a mers vestea că în România fotbaliștii sunt prost plătiți și abia dacă mai reușesc să recupereze câte ceva din drepturi”. Ce lume rea…                        

Așadar se mai unge o rotiță în meciul următor, se mai încearcă o formulă într-altul, iar pe la mijlocul lui octombrie poate să înceapă campionatul și New Dinamo. Al câtelea New?, cine mai ține socoteala. E cât se poate de simplu, nu e nicio filozofie, atât poate duce actuala administrație Negoiță. Cu salariile jucătorilor, cu strategia ș.a.m.d. Fără excese și fără grandomania păguboasă din epoca Badea – Borcea – Turcu. Suporterilor dinamoviști care mustăcesc numai la auzul numelui lui Negoiță le reamintesc cealaltă veste a săptămânii. Turcu is back. Arcul de Triumf, care, din nefericire, a încăput pe mâna firmei sale de construcții, e tot neterminat după a cine mai știe a câta amânare, dar pe fostul acționar de la Dinamo îl cam bate gândul să mai încerce o dată în Stefan cel Mare varianta primilor pași către intrarea în insolvență. I-a plăcut și ar mai vrea o dată.