Au fost odată Inter și Lille

Vara anului 1985. Vasluiul era în fierbere. Afișe la tot pasul. Pentru suflarea fotbalistică vasluiană care se adăpa cu meciurile din Divizia C ale concitadinelor Mecanica și Inter, găzduite pe același stadion Municipal pe rând duminicile de la ora 11, o partidă interțări era un eveniment deosebit. Chiar dacă nu era vorba de naționala mare a lui Mircea Lucescu, ci doar de selecționata de juniori a lui Dan Petrescu, Gică Popescu sau Prunea. După cum nu conta nici detaliul că adversari erau juniorii nord-coreeni, cam de mâna a doua. Uitat de lumea fotbalului, strivit când de orgoliul Iașilor, când de cel al Bacăului, Vasluiul se simțea dintr-odată băgat în seamă, poate chiar răsfățat. Unde mai pui că, alt  eveniment recent cu rezonanță locală, pe banca Interului Vaslui poposise Nicolae Proca, unul dintre cei mai destoinici antrenori ai anilor ’70-’80. Un fel de Grigoraș al acelor vremuri romantice din fotbalul nostru.    

Azi, la aproape trei decenii distanță, toate par niște glumițe, niște banalități gonflate vârtos de patriotismul local. Hm, auzi că vine în oraș naționala de juniori a R.P.D. Coreeană, a semnat Proca… Cei zece ani de eră Porumboiu i-au nărăvit acum într-atât pe fanii vasluieni încât nu mai reprezenta mare scofală nici măcar un meci de Europa League cu Slavia Praga sau Omonia Nicosia. Ștacheta pretențiilor se cocoțase  sus, sus de tot până la rangul lui Internazionale, Twente. Lille ori Fener. Nici măcar celui mai pătimaș ori lunatic susținător al Interului lui Proca de odinioară nu i-ar fi trecut prin cap că vreodată echipa orașului chiar va înfrunta Interul original, cel din Milano.         

Au fost zece ani frumoși, dar mai ales spumoși, cu demiteri de antrenori câte două pe săptămână, cu rezilieri, cu procese, cu de toate, zece ani în care Vasluiul lui Porumboiu a fost pomenit mult mai des chiar decât Vasluiul din filmul istoric al lui Mircea Drăgan. E exact ce-i lipsea acum fotbalului nostru confuz și buimac. De pulverizarea unui alt club de top după ștrangularea Urziceniului. Cu uriașa deosebire că Bucșaru a tras obloanele cu câteva milioane de euro în buzunar câștig din afacerea Unirea, iar Porumboiu, gâdilat sub gușă de imaginea Mecena din Vaslui, a azvârlit cu zecile de milioane de euro. Acum, când Porumboiu trage linie și tot scade, scade, scade, cel mai picant bilanț nu e cel cu cât s-a cheltuit pe capriciile Wesley și Sânmărtean. Ci câte sute de mii, câte milioane de euro l-au costat avocații care i-au pierdut toate procesele…    

Cu siguranță sau mai bine zis logic ar fi ca să existe viață fotbalistică, să se mai învârtă balonul la Vaslui și „după Porumboiu”. Oricât de dureros e drumul de întoarcere de la Interul lui Sneijder la Interul lui Proca de odinioară. La Urziceni fotbalul nici măcar nu avea unde să se întoarcă.