Lui Cosmin Contra – a doua opțiune a FRF, să nu uităm, după Dan Petrescu – i se reproșează în primul rând că nu are prea multă experiență, că e cam necopt pentru fotoliul de selecționer. Dacă permiteți o cu totul altă părere, cred că noul antrenor al naționalei a acumulat destulă experiență la cei aproape 42 de ani. În cei șapte ani de carieră a pregătit nu mai puțin de șapte formații! Socoteală banală, anul și cârlanul carevasăzică. Lui Daum i s-a reproșat că, din 2014, după despărțirea de Bursaspor, a rămas pe dinafară doi ani. A ieșit din circuitul fotbalistic, a pierdut contactul. Reversul medaliei, tot din 2014 încoace Contra a stat pe banca a patru echipe. Getafe, Guangzhou, Alcorcon și Dinamo.
Aritmetică simplă, n-a prins rădăcini mai mult de câteva luni la fiecare club. Poate că un antrenor nu are suficientă experiență atunci când i se tocește entuziasmul și începe să lâncezească pe banca unei singure formații după doi-trei ani. Nicidecum nu e cazul cu Guriță. Paradoxal, în dicționarul limbii române, definițiile instabilitate și experiență se cam încaieră. Nu și în carnetul de antrenor al lui Contra. Să nu-i punem în cârcă mai mult decât poate duce. Cu două excepții, Petrolul și Dinamo, pe Contra nu l-a apucat dorul de ducă pentru că, pur și simplu, s-a plictisit, așa i s-a năzărit, s-a sculat într-o dimineață cu fața la cearșaf și a trântit o demisie. De regulă părțile s-au despărțit „amiabil”. Cu alte cuinte, în cei șapte ani de carieră ca antrenor a adunat mai multe demiteri decât demisii.
Cu câteva etape de campionat în urmă, atunci când situația de la Dinamo risca să devină critică, Mircea Rednic a fost tăios din Belgia. Contra se pricepe să pregătească doar echipe făcute de alții. E exact opusul situației la zi din teren. Selecționerul Contra e așteptat să reconstruiască o națională care nu are nici identitate, nici o osatură cât de cât stabilă, nicio firimitură de spectaculozitate în joc. E doar o jumătate de adevăr teoria potrivit căreia antrenorul e ținut în pâine de rezultate. Nu și de joc?! Nimeni nu prea pomenește și de cealaltă jumătate. De spectatorul al cărui ochi e bucurat pe gazon din ce în ce mai rar și al cărui sprijin e cerșit doar atunci când tricolorilor le arde buza.
Pe când era selecționerul naționalei, Mircea Lucescu l-a adus în stafful tehnic și pe Rică Răducanu. Sarcina lui Tamango era să decrețească după caz cu glumițele sale frunțile lui Balaci, Boloni ori Ștefănescu. De-o vreme, „Dem Rădulescu” e chiar din interiorul lotului de jucători convocați. A fost Torje, acum maestrul comediei e Lobonț. Iarăși. La un moment dat, Stoichiță sau cine l-a convocat pe portarul Romei n-ar fi rău să ne lumineze care a fost de fapt rostul acestei reveniri. Asta în condițiile în care oricum ai mereu la dispoziție patru portari pe care te poți baza la lot. Tătărușanu, Lung-jr., Pantilimon și Niță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER